Autoritatile egiptene au anuntat descoperirea a 30 de sarcofage cu o vechime de peste 3.000 de ani

PNL

Treizeci de sarcofage din lemn pictat, cu o vechime de peste 3.000 de ani si in stare excelenta de conservare, au fost descoperite la Assasif, in Valea Regilor, in apropiere de Luxor (sudul Egiptului), informeaza AFP, titreaza Agerpres.

“Aceasta este prima descoperire facuta la Assasif de catre (o echipa egipteana de) arheologi, conservatori si muncitori”, a declarat secretarul general al Consiliului Suprem pentru Antichitati, Mostafa Waziri, in cadrul unei conferinte de presa organizate la Luxor.

Sarcofagele au fost descoperite saptamana trecuta in aceasta necropola de pe malul vestic al Nilului, iar fotografii cu acestea s-au scurs pe internet inainte de anuntul oficial, facut sambata in fata templului reginei Hatshepsut. Cele treizeci de sarcofage din lemn pictat – continand mumii de barbati, femei si copii – au fost gasite la un metru adancime, stivuite unele peste altele pe doua randuri. Sarcofagele apartin unei familii importante de preoti.

Potrivit lui Waziri, daca sapaturile facute de occidentali in secolul al XIX-lea s-au concentrat pe mormintele regilor, excavatiile egiptene recente au scos la iveala o “ascunzatoare a preotilor”. Cele 30 de sarcofage, pe care se pot vedea hieroglife, divinitati egiptene, pasari, serpi si flori de lotus, dateaza din a 22-a dinastie, fondata in urma cu peste 3.000 de ani, in secolul al X-lea i.Hr..

De cativa ani, autoritatile egiptene anunta in mod regulat descoperiri arheologice, cu scopul de a relansa turismul, grav afectat de instabilitatea politica si de atentatele care au avut loc in aceasta tara de la revolutia din 2011.

Print Friendly, PDF & Email
Reclame home 1

Related posts

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Reclame home 2
Reclame home 2
Reclame home 2
Reclame home 2
Reclame home 2