Autostrada Nordului a primit aprobare, iar lucrările de construcție încep de la 1 ianuarie 2021

home camp2
home camp2
home camp2

Lucrările de construcție la Autostrada Nordului ar urma să înceapă de la 1 ianuarie 2021, după ce proiectul de investii a fost aprobat în Plenul Camerei Deputaților.

În plen au votat 211 deputaţi pentru proiectul de lege pentru aprobarea obiectivului de investiții la Autostrada Nordului. Unul singur s-a abţinut, notează Digi24. Legea urmează să fie trimisă președintelui Klaus Iohannis pentru promulgare.

Potrivit proiectului, se aprobă executarea obiectivului de investiţii Autostrada Vama Oar – Satu Mare – Baia Mare – Dej – Bistriţa – Vatra Dornei – Suceava, denumită Autostrada Nordului.

Autostrada Nordului are termen de execuție 1 ianuarie 2025

“Acest obiectiv se finanţează de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Transporturilor, în limita sumelor aprobate anual cu această destinaţie, din credite externe şi din fonduri europene. Termenul de execuţie al obiectivului este de 4 ani de la data intrării în vigoare a acestei legi. Prevederile legii intră în vigoare la data de 1 ianuarie 2021”, se arată în iniţiativa legislativă.

Proiectul a fost adoptat tacit de Senat, iar Camera Deputaţilor este for decizional în acest caz.

Print Friendly, PDF & Email
home camp 1
home camp 1
home camp 1

Related posts

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *