Avion din Baia Mare: Hurghada, destinația cea mai căutată de la începutul anului

Sute de maramureșeni au ales să meargă în această primăvară în vacanță, iar de departe, cea mai căutată destinație este Hurghada, stațiunea egipteană ce are deschidere la Marea Roșie. După un an dificil, de pandemie, în care unii au ales să renunțe la vacanță ori au călătorit mai puțin decât înainte, apetitul pentru vacanță a crescut considerabil.

Tocmai de aceea, ofertele cu care au venit operatorii de turism în întâmpinarea clienților i-au convins pe mulți că se pot bucura de o vacanță reușită, chiar și în vremuri de pandemie.

”Încă de la finalul anului trecut, cererea pentru vacanțe în Egipt a fost destul de mare, însă odată cu venirea primăverii, a devenit una dintre cele mai căutate destinații pentru un sejur la malul mării. Trendul în creștere pentru Egipt se datorează atât climei tropical-deșertice, cu valori ridicate ale termperaturilor și precipitații aproape inexistente, cât și condițiilor de călătorie predictibile impuse de autoritățile egiptene. Totodată, condițiile de cazare și serviciile de foarte bună calitate oferite în cadrul resorturilor cântăresc greu atunci când vine vorba de luarea unei decizii”, a spus Diana Iluț, manager Sfara Tours Baia Mare.

Amara Tour, agenție turoperatoare, cu sediul în Cluj-Napoca, are și în luna aprilie curse charter spre Hurghada din Cluj-Napoca, urmând ca din luna iunie să inaugureze curse charter spre Egipt din mai multe orașe din țară, printre care și Baia Mare. Zborul din Baia Mare va avea o frecvență săptămânală, în fiecare zi de vineri.

Pentru mai multe detalii privind excursiile în Egipt sunteți așteptați în agențiile Sfara Tours Baia Mare, operator care vă pune la dispoziție oferte personalizate, cu prețuri și servicii de excepție. Pentru contact, puteți utiliza adresa de e-mail [email protected] sau accesa pagina de Facebook Sfara Tours Baia Mare.

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu