AZI – Horea Nașcu pleacă din nou la drum de pe Săsar. Ce vrea să facă de data aceasta

Cunoscutul profesor băimărean Horea Nașcu pleacă azi la drum într-o nouă aventură, de data aceasta una mai scurtă. Plecarea va fi tot de pe Săsar azi, 29 decembrie, la orele amiezii.

„Mă pun pe rau unde Săsarul intră în Baia Mare, mă opresc langă parcarea de langă Mall ca să mă întalnesc cu lumea, apoi plec mai departe, să parcurg Săsarul încă o dată – acum, cand are apă destulă (sper!) -, dau în Lăpuș, vaslesc și pe acesta, și mă opresc pe Someș, de la Merișor încolo, înainte de a se întuneca. Poate că se vor gandi unii că, doar cu puțin efort, Săsarul se poate amenaja pentru ambarcațiuni mici.

Azi e ultima zi cu soare din an, după toate ploile care au umplut raul. La Merișor dă Lăpușul în Someș. Oprirea poate fi oriunde după Merișor – ideal ar fi la podul de la Seini, unde am mai oprit de două ori în ultimele două luni, dar cred ca distanța este prea mare pentru o zi scurtă, cum sunt cele de iarnă”, ne-a declarat Horea Nașcu.

Dragoș HOJDA

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu