BAIA MARE – Amenzi aplicate celor prinși că au împrăștiat gunoaiele pe stradă

Poliția Locală Baia Mare ne spune că au fost monitorizate zilnic, în ultima săptămană, rampele de colectare a gunoiului menajer, fiind sancționate persoanele care au fost depistate ca împrăștie gunoiul. Suntem curioși dacă se și plătesc aceste amenzi care se aplică sau dăm amenda și tot degeaba. Polițiștii locali băimăreni ne mai spun că tot în ultima săptămană au fost monitorizate foișoarele, dar și parcurile Central, Gara, Mara și Dacia. În perioada 28.03-03.04.2022, au fost asigurate măsuri de ordine publică pe Luminișului 13-13A, în intervalul orar 22.00-06.00, de unde au fost relocate persoanele care au locuit în aceste imobile, respectiv în perioada 28.03-03.04.2022, polițiștii locali au monitorizat platformele de colectare a gunoiului menajer, Mărășești-Mărășești garaje, Păltinișului mijloc si capăt, în intervalul orar 14.00-22.00.

„Începând cu data de 24.03.2022 între orele 14.00-22.00 monitorizăm cu un număr de 8 polițiști locali mai multe platforme de depozitare a resturilor menajere, ca urmare a identificării unor neregularități în aceste zone, și anume Bulevardul Republicii, intersecție cu strada Mărășești –Mărășești garaje (2 polițiști locali din cadrul Biroului Ordine Publică), Strada Păltinișului mijloc și capăt (2 polițiști locali din cadrul Biroului Ordine Publică), Strada Oltului (2 polițiști locali din cadrul Biroului Circulație), dar și Bulevardul Traian – Rimini-Dalia veche –Dalia nouă (tot 2 polițiști locali din cadrul Biroului Ordine Publică respectiv Biroul Protecția Mediului, în intervalul orar 10.00-18.00).

Dragoș HOJDA

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu