BAIA MARE DE CARE NU VORBEȘTE NIMENI – Amenzi pentru gesturi obscene, cerșetorie și consum alcool în parcuri

 

Există și o Baia Mare de care nu vorbește nimeni, dar e cat se poate de reală. Cea în care în parcuri se doarme, se face scandal, se consumă alcool din belșug, cea în care se iscă scandaluri la casele de pariuri, cea în care se practică cerșetoria la semafoarele de pe bulevarde și nimeni nu se sesizează și cea în care unii fac legea prin cartiere.

Numai în ultima săptămană au fost aplicate nu mai puțin de 33 de contravenții la Legea nr.61/1991 în valoare de 7.500 lei pentru fapte precum săvârșirea în public de fapte, acte sau gesturi obscene, proferarea de injurii, expresii jignitoare sau vulgare, tulburarea liniștii locatarilor între orele 22,00-08,00 și 13,00-14,00 de către orice persoană prin producerea de zgomote, larmă sau prin folosirea oricărui aparat, obiect ori instrument muzical la intensitate mare în localurile sau sediile persoanelor juridice, în locuințele persoanelor fizice sau în oricare alt loc din imobilele cu destinația de locuințe ori situat în imediata vecinatate a acestora, refuzul unei persoane de a da relații pentru stabilirea identității sale, de a se legitima cu actul de identitate sau de a se prezenta la sediul poliției, la cererea ori la invitația justificată a organelor de urmărire penală sau de menținere a ordinii publice ,aflate în exercitarea atribuțiilor de serviciu.

S-au mai dat amenzi pentru apelarea în mod repetat, la mila publicului, de către o persoană aptă de muncă, precum și determinarea unei persoane la săvârșirea unor astfel de fapte (cerșetorie, mai simplu spus), tulburarea fără drept a liniștii locuitorilor prin producerea de zgomote cu orice aparat sau obiect ori aparat sau obiect ori prin strigăte sau larmă, respectiv consumul de băuturi alcoolice pe drumuri publice, în parcuri, pe stadioane și terenuri sportive, în instituții culturale, săli de spectacole, instituții sau unități economice, toate mijloacele de transport în comun, autogări, gări, aeroporturi, de stat și private sau alte locuri prevăzute de lege.

Dragoș HOJDA

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu