Baia Mare: Dezbatere pe tema proiectului Legii învățământului preuniversitar

La Colegiul de Arte Baia Mare a avut vineri loc dezbaterea pe proiectul Legii învățământului preuniversitar, la care au fost invitați directori de școli, cadre didactice, reprezentanți ai sindicatelor, autorităților locale, ai mediului de afaceri, elevilor și părinților.

”Dezbaterea a fost una consistentă, cu explicații și intervenții punctuale din partea doamnei Secretar de Stat în Ministerul Educației, prof. dr. Antoaneta Bolchiș, iar din partea Instituției Prefectului, a doamnei subprefect al județului Maramureș, Crina Chilat.

După prezentarea principalelor elemente de reformă – rețea școlară, niveluri de învățământ, educație specială și incluzivă, curriculum, portofoliul personal educațional, structura evaluărilor, managementul unităților de învățământ, cariera didactică, finanțare, arhitectura sistemului și modul de reorganizare a instituțiilor județene -, la solicitarea Inspectorului Școlar General, prof. Mihai Cosmin Pop, moderator al dezbaterii, participanții au formulat puncte argumentate de vedere pe marginea articolelor de lege prezentate. Proiectul Legii învățământului se află în dezbatere publică până în data de 24 august”, spun reprezentanții ISJ Maramureș.

Vlad HERMAN

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu