Baia Mare: Furt în miez de noapte dintr-un autoturism

Miercuri, 16 noiembrie, instanța de judecată a emis mandate de arestare preventivă pentru 30 de zile pe numele unui tânăr de 19 ani din Baia Mare sub aspectul comiterii infracțiunii de furt calificat.

”În fapt, în data de 12 noiembrie, polițiștii Biroului de Investigații Criminale Baia Mare au fost sesizați de către un bărbat cu privire la faptul că în noaptea de 11 spre 12 noiembrie, persoane necunoscute au sustras dintr-un autoturism mai multe bunuri în valoare de aproximativ 3.000 de lei.

În urma activităților desfășurate de către polițiști s-a constatat faptul că persoanele bănuite de comiterea faptei sunt doi tineri de 19 ani și unul de 16 ani din Baia Mare.

În data de 15 noiembrie, prin ordonanțele de reținere emise de polițiști s-a dispus reținerea tinerilor de 19 ani pentru 24 de ore, aceștia fiind depuși la Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul I.P.J. Maramureș. Bunurile au fost recuperate în proporție de 50%. În cauză, polițiștii efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat, urmând a fi propuse măsuri legale”, arată reprezentanții IPJ Maramureș.

Vlad HERMAN

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu