Degeaba este orasul maturat si spalat, gata sa primeasca tinerii care vor participa la evenimentele prilejuite de inaugurarea proiectului Capitala Tineretului, daca intersectiile au fost confiscate de cersetori. Rezidenti de pe Craica si Pirita sau locatari ai centrului social Cuprom, minoritarii au iesit in strada, dar nu pentru a protesta impotriva guvernului PSD-ALDE, ci pentru a practica, alaturi de prostitutie, una din cele mai vechi profesii din lume.
Modificarea Codului penal care stabilea anterior ca persoanele care pot munci, dar prefera sa le ceara bani trecatorilor, ar putea ajunge dupa gratii, iar pedepsele variau intre o luna si trei ani de inchisoare (art 326), se concretizeaza in noul Cod Penal, conform art. 215, astfel:
„Fapta persoanei care determina un minor sau o persoana cu dizabilitati fizice ori psihice sa apeleze in mod repetat la mila publicului pentru a cere ajutor material sau beneficiaza de foloase patrimoniale de pe urma acestei activitati, se pedepseste cu inchisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amenda”! Prin urmare, se pot si trebuie luate masuri impotriva celor care recurg la acest mod de a dobandi venituri, pornind de la cele cinci intersectii din Baia Mare, folosite cu predilectie ca spatiu de cersit.
Chiar daca exista grupuri caritabile care sustin ca cerşetoria este un drept al omului înca dinainte sa existe orase, fenomenul este scapat de sub control, iar celor care invoca drepturile omului le reamintim ca si cei care muncesc cinstit au la randul lor drepturi. Se stie ca in unele state europene cersetoria este legala, vorbim de Suedia, Germania, Spania si Portugalia, pana si norvegienii au renuntat, în 2005, la un text de lege vechi de 100 de ani care interzicea cersetoria. Nu cred ca solutia lituaniana este cea mai corecta, in Vilnius sunt sanctionati cu 500 de euro cei care dau bani cersetorilor, dar a tolera acest flagel poate avea ca efect scoaterea noastra de pe harta turismului civilizat.
Ca argument al unei realitati indubitabile, postam fotografia primita de la un baimarean, care a surprins, sambata, momentul cand, la intersectia Bulevardelor Independentei si Republicii, o echipa de cersetori ii asalta in mod insistent pe participantii la trafic aflati la semafor.
Asteptam reactia administratiei publice locale si evident a directorului general Dorin Coste, cel care trebuie sa-si exercite autoritatea in beneficiul baimarenilor platitori de taxe! Cu un drum, poate strange si „fetitele vesele” care populeaza intrarile in municipiu, dar si pe cele care-si duc veacul langa Liceul cu Program Sportiv, oferindu-si serviciile profesionale trecatorilor.
Mihai POPA
Romania trebuie sa se treazeasca si sa incerce sa ii integreze pe oamenii astia, sa le creeze locuri de munca, sa ii educe, ca vine politia locala si ii amendeaza e fix frectie la picior de lemn … ce poate sa faca politia locala si nu face, si eu personal astept de peste 10 ani sa vad ca se implica, e sa mearga zi de zi si seara de seara sa amendeze toti cetatenii care isi plimba cainii agresivi fara lesa si nesupraveghiati, care nu au la ei cele necesare sa stranga mizeria facuta de animale, astept sa vad ca sunt amendati cei care transforma spatiile verzi dintre blocuri in parcari personale, etc … asta trebuie sa faca politia locala …