BAIA MARE SĂLBATICĂ – Scandaluri pe străzile din oraș. I-a aruncat pe geam lucrurile soțului

Săptămana trecută a fost una a scandalurilor în Baia Mare. Astfel, în data de 08.08.2022, ora 14.15, un echipaj format din doi polițiști locali, în timpul efectuării patrulării în zona Bulevardului Decebal nr. 19, a observat o altercație pe terasa localului din imediata apropiere a mall-ului băimărean și a intervenit, aplanând scandalul.

A fost necesară folosirea forței si încătușarea persoanei recalcitrante, care era sub influenta băuturilor alcoolice. Aceasta a fost transportată la sediul Poliției Locale, unde a fost identificată în baza de date și sancționată contravențional. A urmat un alt scandal în data de 09.08.2022. La ora 10.18 un echipaj format din doi polițiști locali a fost sesizat asupra faptului că pe strada Dragoș Vodă, de la etajul unui imobil, se aruncă cu încălțăminte, haine și obiecte. La fața locului persoana în cauză a fost identificată și sancționată contravențional.

Apoi, în data de 11.08.2022, ora 23.15, a fost sesizată tulburarea ordinii și liniștii publice în zona Cuprom, la fața locului s-au deplasat echipajele formate din 4 polițiști locali care au identificat persoanele. Acestea au fost sancționate contravențional. În următoarea zi, în 12.08.2022, ora 09.40, un echipaj format din doi polițiști locali a intervenit la Farmacia Someșan de pe strada Pășunii, unde o persoană a devenit recalcitrantă. Aceasta a fost transportata la sediul Politiei Locale în vederea identificării și sancționării contravenționale.

Nu în ultimul rand, în data de 14.08.2022, ora 20.15, un echipaj format din doi polițiști locali a intervenit la un scandal spontan produs în Piața Libertății în proximitatea unui local din zonă, unde mai multe persoane au început să arunce cu scaune. A fost solicitat sprijin de la toate echipajele din teren. Persoanele au fost transportate la sediul Poliției Locale unde au fost identificate și sancționate contravențional.

Dragoș HOJDA

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu