BANI EUROPENI – Fraudele ce implică neplata TVA vor putea fi pedepsite cu închisoare

Fraudele de cel puțin 10 milioane de euro din fonduri europene vor fi considerate infracțiuni, cei vinovați fiind pasibili de închisoare. Este vorba despre un proiect de lege privind completarea Legii nr.241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale. Mai exact, vorbim de transpunerea în legislația națională a unei Directive a Uniunii Europene prin care astfel de fapte se pedepsesc aspru.

Inițiatorii propun completarea legii mai sus amintite cu un alt articol și anume „constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 7 la 15 ani și interzicerea exercitării unor drepturi, orice acțiune sau inacțiune comisă în cadrul unor scheme frauduloase cu caracter transfrontalier avand ca efect diminuarea cu cel puțin 10.000.000 euro, în echivalentul monedei naționale, a resurselor bugetului Uniunii Europene”.

Aici se face referire la utilizarea sau prezentare de declarații sau documente false privind TVA, nedivulgarea de informații privind TVA atunci cand aceste informații trebuie divulgate potrivit legii, respectiv prezentarea de declarații corecte privind TVA pentru a masca în mod fraudulos neplata sau constituirea unor drepturi necuvenite la rambursări de TVA.

Dragoș HOJDA

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu