Bărbat lovit de un copac în Groşii Ţibleşului

Joi, 14 octombrie, ora 14.40, polițiștii Secției 7 Suciu de Sus au fost sesizați prin S.N.U.A.U. 112 cu privire la faptul că un bărbat a fost lovit de un lemn timp ce efectuau unele lucrări de defrişare în locul numit ,,Coveţi-Minghet’’ de pe raza comunei Groşii Ţibleşului.

În urma verificărilor efectuate, s-a constatat faptul că victima, un bărbat de 53 de ani din Băiuț, este angajat al unei societăți comerciale, iar în timp ce a doborât un copac, a fost lovit de acesta în zona capului.

Bărbatul a fost trasportat, în stare conştientă, de către un echipaj SMURD la Spitalul Judeţean de Urgenţă Dr. Constantin Opriş Baia Mare în vederea acordării de îngrijiri medicale.

În cauză s-a întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de neluare a măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă, nerespectarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă şi vătămare corporală din culpă.

 ZiarMM

 

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu