BAZIN SOMEȘ-TISA – Riscul la inundații, una din problemele care trebuie rezolvate

Schimbările climatice sunt tot mai evidente, avem inundații frecvente, avem fenomene meteo extreme cu care va trebui să ne obișnuim. Toate aceste sunt provocări pentru autorități, dar și pentru populația care trebuie să se adapteze noilor vremuri în care trăim. Recent s-a desfășurat sedința Comitetului de Bazin, la sediul Administrației Bazinale de Apă Someș-Tisa, precum și pe o platformă online de videoconferință, la ședință luând parte reprezentanți ai autorităților locale și județene, ai operatorilor de apă, ai instituțiilor publice, ai agenților economici și ai unui ONG pentru protecția mediului, din Bazinul Hidrografic Someș-Tisa (județele Cluj, Bistrița-Năsăud, Maramureș, Satu Mare și Sălaj).

După cum se știe, Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, în calitate de lider de proiect, având ca partener Administrația Națională ”Apele Române”, derulează proiectul „Întărirea capacității autorității publice centrale în domeniul apelor în scopul implementării etapelor a 2-a si a 3-a ale Ciclului II al Directivei Inundații – RO-FLOODS ”: „În cadrul acestui proiect, Banca Mondială acordă Guvernului României asistență tehnică în scopul dezvoltării capacităţii de management al riscului la inundații din cadrul autorităţilor și al instituţiilor publice din domeniul gospodăririi apelor”.

„În cadrul ședinței, a fost prezentat stadiul actual al implementării hărților de hazard și de risc la inundații pentru diferite scenarii, inclusiv scenariile care țin cont de schimbările climatice. Până la finalul anului 2022, hărțile de hazard și de risc la inundații vor fi reactualizate și ulterior, vor fi integrate în Planul de Management al Riscului la Inundații (PMRI). Implicarea părților interesate reprezintă o componentă esențială a procesului de validare, întrucât managementul riscului la inundații vizează toți cetățenii din spațiul hidrografic Someș-Tisa.

Membrilor Comitetului le-au fost prezentate problemele importante de gospodărire a apelor din spațiul hidrografic Someș-Tisa privind poluarea cu substanțe organice, poluarea cu nutrienți, poluarea cu substanțe periculoase, întâlnite în principal în zona aglomerărilor umane, a zonelor industriale, a fermelor zootehnice și a terenurilor agricole, și alterările hidromorfologice a corpurilor de apă, identificate în proiectul Planului de Management actualizat al Spațiului Hidrografic Someș-Tisa 2022-2027. Totodată, documentul propune și soluții pentru aceste activități și presiuni antropice”, precizează ABA Somes-Tisa.

Dragoș HOJDA

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu