Belgia: Captura record de 126 de milioane de tigari contrafacute

Vama belgiana a anuntat vineri confiscarea, in regiunea portului Anvers (nord), a 126 de milioane de tigari contrafacute, un trafic atribuit unei singure filiere si cu o potentiala eludare de taxe datorate fiscului de 65 de milioane de euro, transmite AFP, informeaza AGERPRES.

„Este vorba de cea mai mare captura realizata vreodata” in Belgia, a subliniat vama, intr-un comunicat. Captura reprezinta peste 70% din totalul interceptat in 2019.

Tigarile, contrafaceri ale marcilor Rothmans Blue, John Player Special si em@il, proveneau din Asia de Sud-Est, iar opt persoane de nationalitate turca au fost retinute.

Pe 9 ianuarie, precizeaza comunicatul, o prima incarcatura de 10 milioane de tigari de contrabanda a fost descoperita intr-un depozit din Stabroek, in zona portuara.

Mergand pe fir, vamesii au descoperit apoi trei containere suspecte in care erau in jur de 30 de milioane de tigari.

Au urmat perchezitii si la alte depozite din Brecht, intre Anvers si frontiera olandeza, in cadrul carora joi au fost confiscate aproximativ 86 de milioane de tigari.

Totalul de 126 de milioane – o cifra provizorie potrivit vamesilor – inseamna taxe de import, TVA si accize eludate in valoare de 65 milioane de euro, conform autoritatilor.

Precum in cazul traficului de droguri, de cocaina in special, confiscarile de tigari de contrabanda au crescut puternic in ultimii ani in Belgia. Cele 174 de milioane din 2019 reprezinta un salt de 120% fata de 2016 (79,8 milioane).

Anvers, o placa turnanta pentru traficanti, este cel de-al doilea port de marfuri din Europa, dupa Rotterdam (Tarile de Jos), in 2018 inregistrand un trafic total de marfuri de aproximativ 235 milioane de tone.

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu