Biblioteca Judeteana Baia Mare: “BRANCUSI – Calea nesfarsita a luminii”, expozitie foto a artistului Tudorel Ilie dedicata Zilelor Patrimoniului Mondial UNESCO 2019

Reclame home 1

Expozitia personala de arta fotografica „ BRANCUSI – Calea nesfarsita a luminii” este o expozitie-eveniment care isi propune sa promoveze in randul iubitorilor de arta si cultura din tara si din strainatate marea valoare a creatiei artistului roman Constantin Brancusi, un adevarat reper artistic al culturii nationale romanesti si al culturii mondiale.

Turneul national al expozitiei va parcurge toate regiunile istorice ale Romaniei, ajungand apoi si pe la romanii din diaspora, in muzee si alte institutii de cultura.

Expozitia se desfasoara sub patronajul Comisiei Nationale a Romaniei pentru UNESCO din Bucuresti. Turneul expozitiei este un demers de sustinere a dosarului de candidatura al Ansamblului monumental „Calea Eroilor ” din Targu-Jiu, inaintat oficial de autoritatile romane spre a fi inscris pe Lista Patrimoniului Mondial UNESCO.

Vernisajul-eveniment de lansare a expozitiei va avea loc marti 12 noiembrie 2019 orele 17.00 in „Salonul Artelor” de la Biblioteca Judeteana „Petre Dulfu” din Baia Mare. Aceasta lansare expozitionala simbolica este dedicata Zilei Nationale a Patrimoniului Mondial UNESCO din Romania – 2019.

“Ziua in care ii omagiem pe acei creatori, unii ramasi anonimi, care si-au adus contributia la ce este azi patrimoniul mondial UNESCO din Romania in cultura umanitatii, propune ca tema majora de reflectie, extrem de actuala, rolul pe care marele artist Constantin BRANCUSI il are in pastrarea si cultivarea identitatii nationale romanesti, in conditiile diversitatii culturale europene si mondiale.

Obiectivul expozitiei este sa faca cunoscute publicului larg valorile artei lui BRANCUSI , mare sculptor si totodata artist fotograf, recunoscute pe plan mondial. Este vorba despre acele valori patrimoniale romanesti create de BRANCUSI care ne diferentiaza cultural de alte popoare si ne fac mandri ca suntem romani, mai ales acum cand are loc un proces de globalizare si de nivelare a valorilor pe plan mondial.

Expozitia personala de arta fotografica „BRANCUSI – Calea nesfarsita a luminii” prezinta intr-un numar de 44 de lucrari de arta fotografica de mari dimensiuni, cele mai importante elemente artistice ale Ansamblului monumental „Calea Eroilor ” din Targu-Jiu. Ansamblul a fost realizat in perioada 1937-1938 si reprezinta o culme artistica a creatiei lui Constantin BRANCUSI, care a produs o revolutie in arta monumentala mondiala.

Este o mare capodopera din cadrul patrimoniului cultural tangibil al Romaniei si al lumii, prin conceptul sau inovativ avand la baza esentializarea formelor dar inspirat din traditiile populare oltenesti.

Toate aceste fotografii alb-negru si color realizate la un inalt nivel artistic se constituie intr-un studiu dar si o oglinda vie a creatiei artistice brancusiene, atat ca sculptor inovativ dar si ca artist fotograf pasionat, intr-o perioada in care fotografia inca nu era considerata o arta. Este o dovada ca BRANCUSI folosea fotografia alb-negru ca un martor tacut al liniei si formelor creatiei sale sculpturale. Expozitia pune in discutie posibilele surse de inspiratie traditionale ale marelui artist BRANCUSI in realizarea acestor capodopere aflate la Targu-Jiu, cat si estetica solara a conceptului.

Toti romanii au datoria sa cunoasca si sa aprecieze la adevarata valoare aceasta inestimabila avutie nationala,europeana si mondiala care este creatia artistica ramasa de la Constantin BRANCUSI in patrimoniul cultural al Romaniei, o parte integranta a identitatii poporului roman, dar totodata si o valoare universala a umanitatii care merita pe deplin sa fie inscrisa pe Lista Patrimoniului Mondial UNESCO!

Aprobarea de catre forurile internationale UNESCO a acestei candidaturi va onora bogatia culturala de care dispune poporul roman si poate fi un important vector de promovare a turismului cultural din Romania. Prezenta Ansamblului monumental „Calea Eroilor ” din Targu-Jiu in patrimoniul mondial UNESCO va fi o confirmare in plus ca operele lui. Constantin BRANCUSI sunt o expresie a geniului romanesc oferita culturii umanitatii”, a declarat artistl fotograf Tudorel Ilie.

Tudorel Ilie este un artist fotograf din Baia Mare, judetul Maramures, Romania, nascut in 9 octombrie 1961 la Ardud, judetul Satu Mare, Romania. Este membru al Uniunii Creatorilor Profesionisti (U.C.P.) sucursala Baia Mare si al Asociatiei Internationale „Euro Foto Art”. Este presedinte al Clubului Foto-Video din cadrul O.N.G. Asociatia „Millennium” din Baia Mare.

Artistul a fost prezent in 124 expozitii de arta fotografica, din care 64 de expozitii personale si 60 expozitii de grup in diverse asezaminte de cultura din Romania, Belgia, China, Polonia, Ungaria si Ucraina. Aceasta intensa activitate expozitionala a fost reflectata in numeroase publicatii scrise din tara si din strainatate precum si in presa on-line. In anul 2015 i s-a acordat „ Premiul de Excelenta ” de catre revista „Gazeta de Maramures ”. In anul 2019 i s-a acordat titlul de „Ambasador al turismului maramuresean” pentru merite deosebite in promovarea culturii si traditiilor de catre Consiliul Judetean Maramures.

A participat la mai multe concursuri de fotografie si a primit premiul I la concursul national de arta fotografica „ Ipostaze Etnografice”-2019.

A desfasurat mai multe proiecte culturale sub patronajul sau in parteneriat cu Comisia Nationala a Romaniei pentru UNESCO din Bucuresti.

Fotografiile sale au fost publicate in albumele de arta fotografica „Romania Photography Exhibition in Zhuhai 2018 China”, „Stilul de viata european in Transilvania de Nord”, „Fotoetnografica”, „Dialog…”, revistele de cultura „Familia Romana”, „Cetatea Literara”, „Portile Nordului”, „Biblioteca Septen- trionalis”, revista internationala de turism „ BeTUI ” si „ DertourLife ”, „Zi-de- Zi– Oradea & Bihor”, albumul turistic CAREI precum si in numeroase carti.

ZiarMM

Print Friendly, PDF & Email
Reclame home 2
Reclame home 2
Reclame home 2
Reclame home 2
Reclame home 2

Related posts

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *