Biroul pentru Protecția Animalelor din cadrul IPJ Maramureș își intră în atribuții

În cursul lunii noiembrie 2020, la nivelul Inspectoratului de Poliție Maramureș a fost înființat Biroul pentru  Protecția Animalelor, care este prevăzut cu trei funcții de ofițer de poliție, din care două posturi de ofițer de poliție medic veterinar, și trei de agent de poliție.

”Azi, 1 aprilie, noii noștri colegi și-au început activitatea mult așteptată în cadrul Biroului pentru Protecția Animalelor. Cu mult entuziasm și emoție au îmbrăcat uniforma de poliție și au depus Jurământul de credință al polițistului.

Principalele atribuții ale acestei structuri sunt prevăzute de O.U.G. 175 din 2020 conform cărora, atunci când un polițist constată că un animal se află într-o situație de pericol, emite de îndată un ordin de deplasare a animalului în adăpost pentru o perioadă de 45 de zile.

Legislația privind protecția animalelor reglementează situația tuturor animalelor, inclusiv a celor sălbatice, consfințind o serie de drepturi și obligații atât în sarcina deținătorilor acestora, cât și în sarcina autorităților și instituțiilor statului”, arată IPJ Maramureș.

ZiarMM

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu