Biroul pentru Protecția Animalelor: Percheziții la Săliștea de Sus după ce un câine a fost omorât. Pușcă și articole pirotehnice ridicate de polițiști

Joi, 4 noiembrie, polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor, sprijiniți de lucrători din cadrul Serviciului de Ordine Publică., Arme Explozivi și Substanțe Periculoase și Serviciului pentru Acțiuni Speciale au pus în executare două mandate de percheziții domiciliare pe raza orașului Săliștea de Sus.

”Activitățile sunt circumscrise continuării cercetărilor într-un dosar penal întocmit ca urmare a unei sesizări de la finalul lunii septembrie, cu privire la faptul că pe strada Colibilor din orașul Săliștea de Sus, s-a efectuat uz ilegal de armă letală, fiind ucis un exemplar canin.

În urma perchezițiilor au fost identificate și ridicate o armă tip ”pușcă” de culoare neagră, un dispozitiv de încărcare rapidă cu bile metalice și 126 buc articole pirotehnice, aparținând unui bărbat în vârstă de 47 de ani din Săliștea de Sus. Bunurile ridicate urmează a fi expertizate”, transmite IPJ.

În cauză continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ”uz de armă fără drept” și ”uciderea animalelor, cu intenție, fără drept”, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Dragomirești.

Vlad HERMAN

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu