BIZĂU RADU IOAN: Atragerea de fonduri europene va reprezenta o prioritate pentru SĂCEL

Reclame home 1
Reclame home 1
Reclame home 1
Reclame home 1

Candidatul PNL la Primăria Săcel, dl. Bizău Radu Ioan, a acordat un interviu în care își prezintă viziunea de dezvoltare a localității Săcel.

Este tânăr, de profesie inginer silvic și lucrează de aproximativ 8 ani la oficiul poștal din localitate. Dacă CV-ul educațional și profesional este unul corespunzător, Bizău Radu Ioan și-a propus să aducă și Săcelul său drag în normalitatea secolului XXI, candidând la primărie cu proiecte concrete, cu o viziune modernă, o alternativă calitativă la modalitatea îmbătrânită de șmecherii a vechilor politicieni, care au condus Săcelul în interes personal sau al unei clici.

Reporter: Sunteți candidatul PNL la funcția de primar al comunei Săcel. Ce v-a determinat să intrați în bătălia electorală pentru cea mai importantă funcție a comunei?

Bizău Radu Ioan: Locuiesc în Săcel și tot aici vreau să-mi cresc copiii. O comună binecuvântată de Dumnezeu cu toate bogățiile, cu un potențial economic și turistic enorm dar neexploatat, cu oameni harnici dar conduși de o administrație locală fără viziune și plafonată.

În urmă cu zeci de ani, americanii au ajuns pe Lună, însă indolența clasei politice de până acum, a uitat satele românești la nivelul anilor `60, fără canalizare, apă sau cu drumuri ciuruite ca după război. Este cel puțin jenant, ca într-o localitate traversată de un drum național și un drum județean, să nu existe o banală rețea de canalizare. Candidez pentru normalitate, pentru aducerea Săcelului cu adevărat în Europa anului 2020. Avantajele noastre pot fi maximizate pentru o viitoare dezvoltare, cu oameni harnici, care în fiecare dimineață, când se trezesc, să aibă în minte cum să atragem cât mai multe fonduri europene, cea mai bună sursă de dezvoltare a comunei.

Sunt un om al dialogului care vrea să construiască, care știe și poate să asigure consătenilor o calitate mai bună a vieții.

Reporter: Care sunt principalele restanțe pe care considerați că le are administrația din Săcel, de la primar la alți factori decidenți și ce considerați că ați putea îmbunătăți?

Bizău Radu Ioan: Oameni buni, în primul rând atragerea de fonduri europene, iar ca obiectiv de investiții prioritare este înființarea rețelei de canalizare. Uitați-vă în jur! În toată guvernarea PSD și până în prezent, Săcelul a atras prin PNDL – fonduri guvernamentale, 6.526.304,10 lei din care 4.145.205,43 lei au fost „îngropați” în așa-zisa „modernizare a rețelei de drumuri din comuna Săcel”. Comuna vecină, Moisei, cu primar PNL, 15.345.929,89 lei, comuna Romuli, cu primar PSD, 20.627.290,42 lei, comuna Vișeu de Jos, cu primar PNL, 30.193.096,96 lei, comuna Bogdan Vodă, cu primar PNL, 22.014.718,57 lei. Concluzia? Suntem corigenții zonei.

Pentru a putea accesa acești bani trebuie să muncești, să ai viziune și să scrii proiecte, nu poezii pe monumente.

Situația legată de apa potabilă este una gravă, conform analizelor DSP (Direcția de Sănătate Publică) în 2019 „s-au înregistrat depășiri la indicatorii: E.coli, enterococi, clor rezidual, clor total, bacterii coliforme, colonii la 37 grade, duritate”. Această situație este datorată și lipsei sistemului de canalizare din zonă. Ceea ce este mai grav este că populația nu a fost informată despre faptul că apa este menajeră și nu potabilă.

Reporter: Care sunt principalele proiecte pe care intenționați să le puneți în practică din funcția de primar?

Bizău Radu Ioan: Nu avem voie să pierdem oportunitatea accesării celor peste 46 miliarde euro fonduri nerambursabile din Bugetul multianual al UE pentru perioada 2021 – 2027, repartizate României pentru implementarea proiectelor. Suntem interesați de atragerea de fonduri din cele 18,7 miliarde euro pentru Politica Agricolă Comună, precum și din cele 33,5 miliarde euro din NextGenerationEU.

Totodată, cu sprijinul Guvernului, voi dezvolta obiective economice și de infrastructură, cu finanțare prin PNDL și/sau CNI.

Principalele proiecte pe care mi le propun sunt:

– Proiectarea și execuția sistemului de canalizare și de epurare a apelor uzate;

– Îmbunătățirea sistemului de alimentare cu apa și extinderea rețelei la toate locuințele, prin stații de tratare, bazine de denisipare, conducte conforme etc.;

– Construirea unui dinspensar nou, modern, cu toate dotările necesare;

– Construirea unei baze sportive moderne.

Candidații Partidului Național Liberal pentru Maramureș luptă pentru un județ prosper, un județ dezvoltat din care oamenii să nu mai plece.

 Comandat de PNL, Executat de: S.C. ZIARMM SRL, cod AEP- 21200012.

Print Friendly, PDF & Email

Related posts

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Reclame home 2
Reclame home 2
Reclame home 2