„Blitzkrieg” pe Autostrada de Centură a Capitalei: În august au intrat în șantier, azi au așternut primii kilometri de asfalt

Constructorul român UMB sparge toate recordurile în ceea ce privește mobilizarea în teren: pe tronsonul din Autostrada de Centură a Capitalei A0 la care a început efectiv lucrările în luna august a ajuns joi să toarne primii kilometri de asfalt.

  • „UMB a așternut primii 2 km de asfalt pe Lotul 2 al A0 Nord. La ora actuală lucrările au ajuns la un stadiu fizic de 8%, în condițiile în care activitățile de construcție în șantier au început anul acesta în luna august”, scrie șeful CNAIR, Cristian Pistol, care spune că în ritmul actual „constructorul român poate finaliza lucrările înainte de termenul contractual – 16.06.2024”.
  • „Cei 19 km ai lotului 2 al A0 Nord vor face legătura între DN1 și A3, iar până la finalizarea lotului 3, circulația va fi descărcată temporar în DJ100”, notează Pistol care publică și fotografii de pe șantier.
  • „La felul în care este mobilizat constructorul, sunt șanse reale să vedem o deschidere parțială anticipată la final de 2023: aproximativ 10 kilometri între nodurile cu DN1 și Autostrada A3. Mai mult, într-un scenariu ultra-optimist, s-ar putea găsi o soluție provizorie de încărcare/descărcare în DJ100 la Afumați. Antreprenorul are motivația și puterea să devanseze inaugurarea întregului lot, dar și CNAIR trebuie să-i ceară acest lucru și să facă demersurile birocratice necesare”, apreciază API.

hotnews.ro

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu