Bolos: Ministerul Fondurilor Europene va finaliza pana in martie propunerea privind viitoarele Programe Operationale

PNL

Ministerul Fondurilor Europene va finaliza, pana la sfarsitului primului trimestru din 2020, propunerile privind viitoarele Programe Operationale din exercitiul financiar 2021-2027, a declarat ministrul de resort, Marcel Bolos.

Potrivit unui comunicat al institutiei remis, vineri, AGERPRES, Ministerul Fondurilor Europene a gazduit cea de-a 5-a reuniune a Comitetului de Coordonare pentru Managementul Acordului de Parteneriat (CCMAP), cu participarea ministrului Fondurilor Europene, Ioan Marcel Bolos si reprezentantilor Comisiei Europene – DG AGRI, DG EMPL, DG REGIO si DG MARE.

Au participat, totodata, reprezentanti a numeroase autoritati publice centrale, precum Ministerul Finantelor Publice, Ministerul Muncii si Protectiei Sociale, Ministerul Transporturilor, Infrastructurii si Comunicatiilor, Ministerul Tineretului si Sportului si alte institutii relevante.

Principalele teme abordate in cadrul reuniunii au fost legate de stadiul actual de implementare si de evaluarile Acordului de Parteneriat si a Programelor Operationale 2014-2020.

S-a discutat, de asemenea, despre viitorul Politicii de Coeziune, respectiv despre perspectivele 2021-2027.

“Obiectivul nostru pentru perioada de programare 2021 – 2027 este sa asiguram un sistem al managementului fondurilor europene cat mai suplu, cat mai simplu si cat mai predictibil, pentru a raspunde dezideratului beneficiarului de fonduri europene. Trebuie sa avem in vedere, totodata, o schimbare de paradigma in privinta alocarii resursei financiare viitoare si sa o chibzuim cat putem de bine”, a afirmat ministrul Fondurilor Europene, Marcel Bolos, citat in comunicat.

Oficialul MFE a punctat importanta deosebita a resursei umane pentru viitor, in contextul nevoii reducerii saraciei si riscului de abandon scolar.

“Ii asigur pe partenerii nostri de la Comisia Europeana ca suntem perfect constienti ca resursa umana inseamna viitorul UE si, implicit, al Romaniei. Avem in vedere cel putin doua directii in acest sens – gasirea unei modalitati de a continua ciclul educational si integrarea acestuia in cel de business, de antreprenoriat, precum si integrarea sociala a beneficiarilor. Dincolo de indeplinirea unor indicatori, trebuie sa privim mai mult la impactul concret al masurilor de finantare propuse”, a continuat el.

Un alt obiectiv anuntat de ministrul Marcel Bolos este finalizarea, pana la sfarsitului primului trimestru din 2020, a propunerii privind urmatoarele Programe Operationale.

“Astfel vom putea ca, imediat dupa aprobarea regulamentului financiar al Comisiei Europene, sa avem deja conturata o prima propunere privind Programele viitoare si sa cream premisele unui start pozitiv, cu sprijinul Comisiei Europene”, a sustinut ministrul.

Echipa tehnica a MFE si reprezentantii Comisiei au prezentat, la randul lor, cate o retrospectiva in ceea ce priveste implementarea actualei perioade de programare.

Comisia Europeana a apreciat rezultatele Romaniei in ceea ce priveste rata de contractare, care, pentru anumite Programe Operationale depaseste 100%. Reprezentantii CE au semnalat importanta transmiterii de catre autoritatile romane, pana la finalul acestui an, a tuturor cheltuielilor realizate. Au atras atentia asupra nevoii intensificarii eforturilor in privinta anumitor axe prioritare cu tinte atinse la un nivel mai redus.

Reprezentantii MFE au aratat, in continuarea interventiei ministrului Marcel Bolos, ca in ceea ce priveste viitoarea perioada de programare, Romania urmareste sa construiasca proiecte predefinite pentru reducerea discrepantelor de dezvoltare, printr-un dialog imbunatatit cu autoritatile locale, care trebuie sprijinite mai mult in creionarea proiectelor.

Oficialii ministerului au prezentat stadiul negocierilor cu Comisia Europeana privind viitoarea perioada de programare, punctand cele 5 runde informale desfasurate pana in prezent (15 mai, 2-3 iulie, 10 iulie, 17-19 septembrie si 2-4 decembrie 2019), dar si planul pentru definirea viitoarelor Programe Operationale.

Au mai informat ca au fost create cinci grupuri de lucru pentru fiecare obiectiv tematic viitor (O Europa mai inteligenta, O Europa mai conectata, O Europa mai verde, O Europa mai apropiata de cetatenii sai si O Europa mai sociala) si ca a fost demarat inclusiv procesul de consultare si colaborare cu ministerele de linie.

La randul lor, reprezentantii Comisiei Europene si-au aratat disponibilitatea pentru intalnirile tehnice din procesul de negociere, apreciind prezentarea de catre Romania a unui plan ambitios, dar realist.

In cadrul Comitetului de Coordonare pentru Managementul Acordului de Parteneriat, au fost prezentate si progresele realizate in ultimul an in domeniul fondurilor europene din perspectiva comunicarii Programelor Operationale si institutionale.

Concluzia generala a reuniunii a fost aceea ca Romania se mentine in media europeana in ceea ce priveste stadiul implementarii si ca anul 2020 va fi unul important, indeosebi pentru sprijinirea beneficiarilor.

Pentru tara noastra, alocarea financiara aferenta perioadei 2021 – 2027 va fi cu 8% mai mare fata de actuala perioada de programare. Romania va avea astfel la dispozitie 30,6 miliarde euro.

Print Friendly, PDF & Email
Reclame home 2
Reclame home 2
Reclame home 2
Reclame home 2
Reclame home 2

Related posts

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Reclame home 1