BOTIZA – Explozie urmată de un incendiu la o rulotă tip fast food. 5 victime cu arsuri

 

În urmă cu puțin timp a fost anunțată o explozie urmată de un incendiu la o rulotă tip fast food în centrul comunei Botiza. Nu se cunosc deocamdată cauzele exploziei. La fața locului au ajuns polițiștii, dar și echipaje de prim ajutor.

Inspectoratul pentru Situații de Urgență Maramureș a anunțat că la fața locului intervin 3EPA SMURD, un echipaj de ambulanță și un echipaj de stingere. Sunt cinci victime în urma exploziei, toate cu arsuri. Printre acestea se află și un minor.

ACTUALIZARE „Un adult și minorul au fost preluați de un echipaj SMURD și sunt pe drum spre Spitalul Municipal Sighetu Marmației”, transmite ISU Maramureș. Pompierii spun că primele cercetări de la fața locului arată că explozia s-ar fi produs din cauza unei butelii.

ACTUALIZARE 1

`Astăzi, 23 ianuarie a.c., la ora 13.25, polițiștii Secției 2 Bogdan Vodă au fost sesizați prin apel de urgență 112 despre faptul că, în centrul comunei Botiza ar fi avut loc o explozie. Deplasați la fața locului, polițiștii au identificat în centrul comunei o rolută aflată în staționare, care avea destinația de preparare și comercializare produse fast food, iar în interior își desfășurau activitatea un bărbat de 27 de ani și o femeie de 25 de ani, ambii din Botiza.

La un moment dat s-ar fi produs o explozie, din care a rezultat vătămarea corporală a cinci persoane, respectiv a celor doi care își desfășurau activitatea în rulotă, și a altor trei persoane în vârstă de 3, 28 și 38 de ani din Botiza.

Toți au fost transportați la Spitalul din Sighetu Marmației în vederea acordării de îngrijiri medicale. De asemenea, în urma deflagrației a rezultat și distrugerea unui autoturism, care se afla parcat în imediata apropiere a rulotei. În cauză, se efectuează cercetări în vederea stabilirii împrejurărilor producerii evenimentului sub aspectul comiterii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă, distrugere din culpă și nerespectarea măsurilor de securitate în muncă”, precizează IPJ Maramureș.

FOTO ISU Maramures

Dragoș HOJDA

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu