BRACONAJ PE LACUL IEZER – Gârliță mare împușcată

Societatea Ornitologică Română (SOR) atrage atenția asupra unui nou caz de braconaj petrecut în zona lacului Iezer. Este vorba despre o gârliță mare, specie care, deși e o specie cinegetică, nu se vânează în această perioadă datorită suspendării în instanță a cotelor de vânătoare pentru acest sezon. Autoritățile au deschis o anchetă în acest caz.

„După ce am auzit focurile de armă, am observat două persoane în teren și m-am dus să vorbesc cu ele. Mi-au spus că știu că vânătoarea la gârliță mare este suspendată și că au permis de vânătoare pentru fazan și iepure. După discuție, nu și-au continuat partida de vânătoare și au ales să plece. M-am dus în zona din care veneau, și am văzut o gârliță mare moartă. Am anunțat imediat autoritățile care au venit la fața locului și au deschis o anchetă”, a declarat ornitologul SOR, Emil Todorov.

În zona lacului Iezer Călărași echipa SOR a numărat zilele trecute aproape o sută de mii de gârlițe mari, un număr semnificativ din populația care iernează în România.

„Și acest caz arată nevoia implementării unor soluții informatice care să asigure înregistrarea exemplarelor împușcate din speciile admise la vânătoare, pentru a descuraja braconajul. Numai printr-o colaborare activă a instituțiilor cu responsabilitate în implementarea legislației cinegetice și cu folosirea unor instrumente de lucru performante se va putea reduce acest fenomen”, a declarat directorul executiv al SOR, Dan Hulea.

Dragoș HOJDA

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu