Brexit: Merkel afirma ca nu este inca foarte clar ce vrea Marea Britanie

Marea Britanie nu a exprimat inca o pozitie clara cu privire la viitorul relatiilor sale post-Brexit cu Uniunea Europeana, a declarat marti cancelarul german Angela Merkel, atragand atentia ca nu au mai ramas decat ‘intre sase si opt saptamani’ pentru a se ajunge la un acord, transmite AFP, informeaza AGERPRES.

‘Intepatura’ cancelarului – asa cum o califica AFP – intervine dupa ce premierul britanic Theresa May a considerat ‘inacceptabila’ respingerea propunerilor sale de catre liderii UE la summitul informal de la Salzburg si a vorbit despre ‘impasul’ in care se afla negocierile.

‘Avem intre sase si opt saptamani de munca deosebit de intensa in fata noastra si la finalul carora trebuie sa rezulte decizii politice. Aceasta depinde in mare masura, desigur, de ceea ce Marea Britanie vrea cu adevarat, iar acest lucru nu e foarte clar’, a declarat cancelarul, intr-un discurs rostit in fata unor industriasi germani.

‘Si mai trebuie sa o spun: nu poti sa apartii unei parti a pietei unice si celorlalte trei, nu’, a continuat sefa guvernului german.

Theresa May propune, prin asa-numitul ‘plan de la Chequers’, instituirea unei zone de liber schimb pentru produse industriale si agricole, nu insa si pentru servicii sau persoane.

Potrivit guvernului britanic, propunerea ar permite evitarea crearii unei frontiere fizice intre provincia britanica Irlanda Nord si Republica Irlanda, asa cum cere, de altfel si Bruxellesul.

Cei 27 si Londra trebuie sa se puna de acord in octombrie sau noiembrie cu privire la conditiile ‘divortului’, precum si asupra unei declaratii care sa fixeze cadrul relatiei lor viitoare.

Marti, cancelarul Merkel a lasat insa sa se inteleaga ca o declaratie prea vaga, care ar lasa pe mai tarziu solutionarea principalelor dezacorduri, nu ar fi acceptabila.

‘Daca o asemenea declaratie politica este prea generala, atunci perioada de tranzitie se va dovedi rapid insuficienta pentru a ajunge la un acord rezonabil’, a explicat ea.

Print Friendly, PDF & Email
Reclame home 1

Related posts

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Reclame home 2
Reclame home 2
Reclame home 2
Reclame home 2
Reclame home 2