BUCURIE ȘI TRISTEȚE – Izolare termică a blocurilor din Baia Mare, dar făcută prost

Reclame home 1
Reclame home 1

Băimărenii s-au bucurat cand au aflat că blocurile în care locuiesc se vor izola termic. Asta înseamnă teoretic facturi mai mici la gaz. Doar că lucrările nu sunt întotdeauna cele mai reușite. Și asta se vede atunci cand avem precipitații ceva mai abundente. Desigur că pentru unii sunt investiții cu care să se laude, dar nu știu dacă băimărenilor cărora le plouă în casă această izolare termică le-a adus ceva bun. Și poate ei se gandesc că poate era mai bine dacă lăsau blocul așa cum a fost, că măcar nu ploua în el.

Un exemplu este blocul de la Semilună, unde se pare că lucrările făcute sunt numai cum nu ar trebui să fie. Dovadă fotografiile primite de la locatarii din zonă, care arată cat de prost se lucrează și s-a lucrat.

„Mie îmi intră apa în două locuri pentru că nu au finalizat lucrarea. Spuma aceea pe care ei au pus-o, cică pentru izolare, acum zici că e făină. Majoritatea vecinilor și-au făcut lucrări de finalizare în interior, dar degeaba, dacă în afară nu e gata. Am înțeles că în contract nu apare nicăieri că trebuie finalizată lucrarea și în interior. Am vecini care spun că le intră toată apa în balcon. Pe scara scării au luat toate clanțele și le-au pus în altă parte”, spune un locatar al blocului de la Semilună.

Dragoș Hojda

Print Friendly, PDF & Email
Reordonat – Reclame home 2

Related posts

2 Comments

  1. Dumitru

    Coldușul este și pretențios, după ce izolarea este gratis vor să le finiseze și-n interior primăria pe banii tuturor. Majoritatea băimărenilor și-au izolat blocurile cu banii propri, cum este normal, este proprietate privată.
    Ați rămas comuniști in gândire și vă credeți de dreapta.

    Reply

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Reclame sfarsit articole
Reclame sfarsit articole
Reclame sfarsit articole
Reclame sfarsit articole
Reclame sfarsit articole
Reclame sfarsit articole
Reclame sfarsit articole
Reclame sfarsit articole