Cainii s-ar folosi de mimica pentru a comunica cu omul, nu sub impulsul emotiilor

Reclame home 1
Reclame home 1
Reclame home 1
Reclame home 1

Urechi coborate, ochi de caine batut, dezvelirea dintilor – cel mai bun prieten al omului ar putea recurge la aceste mimici pentru a transmite un mesaj si nu numai sub impulsul unei emotii, potrivit unui studiu publicat joi in Scientific Reports, relateaza AFP, informeaza AGERPRES.

Se stie deja despre caini ca sunt foarte sensibili la atentia umana. “Rezultatele noastre merg insa mai departe, sugerand ca trebuie sa interpretam miscarile fetei lor ca pe un mod de comunicare”, a explicat pentru AFP Juliane Kaminski, din cadrul universitatii din Portsmouth, Marea Britanie, unul din coautorii acestui studiu.

Pentru a ajunge la aceste concluzii, Juliane Kaminski si colegii sai au studiat 24 de caini de rase diferite, cu varste cuprinse intre unul si 12 ani. Toti acesti caini erau animale de companie.

Cercetatorii i-au filmat pe caini si expresiile lor tinandu-i la o distanta de un metru de un om, care statea cu fata, cu spatele, era atent sau distrat.

Rezultatul a fost ca “muschii fetei lor se misca mai mult daca omul este atent”, a afirmat Juliane Kaminski. Iar “ochii de caine batut” este expresia pe care o adopta cel mai adesea.

Experientele realizate au permis, de asemenea, scoaterea in evidenta a faptului ca animalul este mai putin expresiv in fata hranei, care este pentru el sinonima cu placerea.

Cercetatorii deduc din acest lucru ca fata de om cainele exprima mai mult decat o simpla emotie.

“Rezultatele ar putea indica faptul ca aceste animale sunt sensibile la atentia oamenilor si ca expresiile lor ar putea fi incercari active de comunicare si nu doar simple afisaje amotionale”, explica cercetatoarea.

Dar nu ar trebui totusi sa deducem ca un animal de companie isi ia privirea de caine batut pentru a-si “imblanzi” stapanul. Potrivit echipei, lucrarile sale nu-i permit sa afirme ca aceste animale sunt constiente de ceea ce poate gandi sau simti o fiinta umana fata de mimicile lor, o abilitate considerata un semn de inteligenta ridicata, specifica omului.

Print Friendly, PDF & Email

Related posts

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Reclame home 2
Reclame home 2
Reclame home 2