Când te pui băut la volan poți intra chiar într-un stâlp. I s-a întâmplat asta unui sighetean

Joi seară, 24 iunie, ora 20.03, polițiștii Secției 5 Ocna Șugatag au fost sesizați cu privire la faptul că pe raza localității Călinești a avut loc un accident rutier soldat cu pagube materiale.

La fața locului, polițiștii au identificat un autovehicul orientat cu fața înspre localitatea Sîrbi, fiind oprit și care prezenta avarii în partea din față.

A fost identificat și conducătorul auto, un bărbat de 41 de ani din Sighetu Marmației care a relatat verbal că în timp ce conducea autovehiculul în cauză, a intrat în coliziune cu un stâlp de electricitate din beton.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcotest, rezultatul fiind de 0,60 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost trasnportat la spital unde i-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

ZiarMM

Foto arhivă

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu