CANICULĂ – Cum te afectează căldura în timp ce ești la volan

Temperaturile excesive influențează traficul rutier. O spun cei de la InfoTrafic, care vin cu o serie de recomandări pentru șoferi. În primul rand se recomandă conducătorilor de autovehicule să folosească sistemele de climatizare, să se asigure că presiunea din pneuri este cea recomandată pentru sezonul cald, respectiv să evite pe cât posibil călătoriile în jurul prânzului, în special persoanele în vârstă. De asemenea, se recomandă să nu conducă mașina dacă sunt obosiţi.

„Oboseala este considerată de către specialişti una dintre cauzele generatoare ale multor tragedii ce se întâmplă, de regulă, pe drumurile publice, mai ales la sfârşit de săptămână. Conducătorilor auto le recomandăm să nu conducă după ce a consumat băuturi alcoolice, acest lucru constituie un factor de risc pentru traficul rutier, favorizând producerea accidentelor, să nu vorbească la telefon în timpul mersului, fara a folosi dispozitivele speciale “maini libere”. Temperatura ridicată din hibitaclul maşinii va accentua starea de oboseală ce se manifestă la început prin întârzierea reacţiilor, dificultate în concentrare, căscatul repetat, clipirea foarte deasă şi se termină cu adormirea la volan.

De asemenea, trebuie tratate cu toată atenţia reflexiile date de razele solare foarte puternice, din parbriz ori pe asfalt, reflexii ce pot crea dificultăţi neaşteptate celui de la volan, oferindu-i surprize neplăcute”, anunță Poliția Romană.

Se recomandă persoanelor cu probleme cardiace sau de altă natură medicală menite a împiedica conducerea autovehiculelor în condiţii de siguranţă să evite pe cât posibil deplasare cu autovehiculul în perioadele de timp caniculare iar dacă este imperios necesar deplasarea să aibă un însoţitor în autovehicul, respectiv conducătorilor de autovehicule li se solicită să circule cu atenţie, calm şi să dea dovadă de respect în trafic, deoarece un comportament agresiv va spori major riscul de a fi implicat într-un eveniment rutier cu urmări nedorite.

Dragoș HOJDA

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu