CĂRĂUȘII DE BANI – Tranzacții suspecte de aproape 6 milioane de euro depistate

Reclame home 1
Reclame home 1
Reclame home 1

Nu mai puțin de 255 de cărăuși de bani și 11 recrutori au fost identificați de polițiștii români, împreună cu procurorii DIICOT, în cadrul în cadrul unei operațiuni internaționale de prevenire și combatere a activității cărăușilor de bani (EMMA 7). De asemenea, au fost depistate 1.800 de tranzacții suspecte, în valoare de 5.400.000 de euro. La nivel național, Poliția Română, Asociația Română a Băncilor și Microsoft România continuă campania de prevenire „Cărăușii de bani”.

Poliția Română spune că în perioada septembrie – noiembrie 2021, s-a acționat în cadrul unei operațiuni internaționale de prevenire și combatere a activității cărăușilor de bani (EMMA 7), acțiunea fiind realizată, pentru al șaptelea an consecutiv, cu sprijinul Federației Bancare Europene (EBF), FINTRAIL & FinTech FinCrime, WU, Coinbase, Fourthline & Microsoft, INTERPOL și Western Union.

„Pe parcursul activităților desfășurate, la nivel internațional, au fost identificați 18.351 de cărăuși de bani și 324 de recrutori de cărăuși de bani, iar 1.803 persoane au fost arestate în întreaga lume. Pe durata operațiunii, autoritățile de aplicare a legii din țările participante au inițiat 2.503 investigații. Cu sprijinul sectorului privat, incluzând peste 400 de bănci și instituții financiare, au fost identificate 7.000 de tranzacții frauduloase, la nivel global, în care ar fi fost implicați cărăuși de bani, prevenindu-se astfel o pierdere totală estimată la 67,5 milioane de euro.

În România, în această perioadă, au fost identificați 255 de cărăuși de bani și 11 recrutori, au fost depistate 1.800 de tranzacții suspecte, în valoare de 5.400.000 de euro. Pentru documentarea activităților ilicite, au fost inițiate 318 investigații și au fost efectuate 24 de percheziții, iar 13 persoane au fost arestate”, anunță Poliția Română.

Institutul de Cercetare și Prevenire a Criminalității din Poliția Română a realizat, în această perioadă, o analiză privind faptele de spălare de bani prin intermediul „cărăușilor de bani”, în urma căruia a demarat campania de prevenire desfășurată în parteneriat cu Asociația Română a Băncilor și Microsoft România.

„Obiectivul principal este reducerea riscului infracțional, cât și victimal, pentru cei care pot cădea în capcanele infracțiunilor informatice, precum și informarea cetățenilor în vederea conștientizării urmărilor legale ale implicării în aceste activități infracționale. Nu deveniți o verigă în lanțul de spălare a banilor! Cărăușii de bani sunt persoane care, adesea fără să-și dea seama, au fost recrutate de organizații infracționale ca agenți de spălare a banilor, pentru a ascunde astfel originea ilicită a fondurilor transferate.

Fără să știe că se angajează în activități infracționale și ademeniți de promisiunea unor bani obținuți ușor, cărăușii de bani efectuează, în numele altor persoane, transferuri de bani proveniți din surse ilicite. Adesea, transferurile se realizează între țări diferite, iar, în schimbul serviciilor efectuate, primesc un comision. Recrutarea se poate realiza prin contact direct sau e-mail, iar infractorii apelează din ce în ce mai mult la rețelele sociale pentru a atrage noi complici, fiind folosite oferte de locuri de muncă false (de exemplu „agenți de transfer de bani”), anunțuri pop-up online sau aplicații de mesagerie instantanee. De asemenea, la nivel internațional, s-a constatat creșterea utilizării criptomonedelor de către cărăușii de bani”, concluzionează Poliția Română.

Dragoș HOJDA

Print Friendly, PDF & Email
Reclame home 3
Reclame home 3
Reclame home 3

Related posts

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Reclame home 2
Reclame home 2
Reclame home 2