CARAVANA DISTRACȚIEI – Winter Tour ajunge în weekend la SuperSki Cavnic

Distracție totală în primul weekend din luna martie la Superski Cavnic. Ediția cu numărul 10 a Winter Tour ajunge, în acest sfârșit de săptămână, 4-5 martie, la Super Ski Cavnic. Organizatorii spun că, după un start întârziat din cauza lipsei zăpezii, Winter Tour a fost deja pe pârtiile din Azuga, Predeal și Bușteni, de pe Valea Prahovei, la Transalpina, Borșa, Rarău și Buscat.

„Caravana distracției ar fi trebuit să ajungă la Cavnic, în Maramureș, încă de weekendul trecut, însă prognoza de ploaie torențială a schimbat planurile. S-a făcut astfel rocada în program cu pârtia de la Buscat. Calendarul din acest an a fost dat peste cap de mai multe ori de vremea neprielnică. În ultimul weekend al acestei ediții, distracția va ajunge, pentru prima dată în istoria evenimentului la Sinaia”, anunță organizatorii evenimentului.

Tiberiu Pop, organizator Winter Tour, spune: ”Deși iarna s-a lăsat așteptată în acest sezon, noi ne-am strâns toate forțele pentru ca fiecare weekend să fie unul special. Este ediția aniversară, a 10-a, și am pregătit o mulțime de surprize pe pârtie, atât pentru schiori și snowboarderi, cât și pentru iubitorii de munte și de zăpadă. Îi așteptăm, așadar, pe toți, alături de caravana Winter Tour. Weekendul acesta ne vedem la Cavnic, locul în care revenim încă de la prima ediție – 10 ediții Winter Tour cu 10 opriri la SuperSki Cavnic. Ne este tare drag acest loc. Comunitatea de aici este extrem de frumoasă și mereu prezentă la distracție. Ne bazăm pe asta și acum.”

Activitățile se desfășoară în fun lounge-ul instalat de obicei la baza pârtiilor. Activitățile încep la primele ore ale dimineții și țin până seara, iar cei care ajung la lounge pot să participe la zeci de jocuri de iarnă cu premii, la provocări, dar și să se relaxeze pe fotolii-puf sau să se încălzească în cort. Sâmbătă seara este timpul pentru apres ski party sau concerte pe zăpadă. Accesul la toate activitățile Winter Tour este gratuit.

Tiberiu Pop mai spune: ”Avem lecții gratuite de inițiere în schi și o sumedenie de provocări și concursuri de iarnă cu premii consistente oferite de noi sau de partenerii noștri, unele deja cu tradiție, cum ar fi bulgăreala sau sprintul la deal în boots sau clăpari, altele noi. În mod deosebit, sezonul acesta aniversar promovăm experiențele speciale pe care le putem trăi la munte, acelea care ne rămân în amintire. Spre exemplu, anul acesta aducem pe pârtie un photo booth 360 cu care oamenii pot să își facă un video super cool, all around, cu munții. De asemenea, în acest sezon, pe aproape toate pârtiile, am dat startul apres-ski party printr-o coborâre cu fumigene colorate. A fost de fiecare dată spectaculos. În plus, avem multe provocări ad hoc, la cort. Overall, ne place să ne simțim Fully Alive. De altfel, acesta este și motto-ul ediției cu numărul 10 a Winter Tour.”

Mai merită spus doar că la Cavnic, cu ocazia celei de-a 10-a ediții, Winter Tour a lansat o colecție specială de bandane multifuncționale, intitulată ”Poartă munții dragi la gât”. Prin fiecare bandană adunată, aceștia elogiază munții pe care merg an de an. Pe eșarfe apar poze făcute de fotografii oficiali Winter Tour cu numele munților din poză și denumirea pârtiei. Bandanele sunt oferite gratuit celor care vin la lounge, cu condiția să demonstreze că sunt fani Winter Tour: ei trebuie să urmărească rețelele sociale ale evenimentului și să participe la activitățile organizate la cort.

Dragoș HOJDA

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu