Casa de Cultura-Baia Mare: “Lacul lebedelor” se va tine in miros de mucegai, frig si wc-uri ioc, la 120 de lei biletul. Balerinii din Kiev vor avea un soc

Reclame home 1
Reclame home 1
Reclame home 1

Dupa ce baletul din Kiev a trecut prin Japonia, Italia, Germania, Austria, Elvetia si Ungaria acesta va poposi si in Maramures. “Lacul lebedelor” se va desfasura pe scena Casei de Cultura din Baia Mare, in data de 4 decembrie 2019, de la ora 19.00, conform site-ului ticketstore.ro.

Nici nu vrem sa ne gandim cum vor putea evolua acesti prestigiosi balerini, care vor avea de infruntat mirosul de mucegai, frigul si mizeria din sala de spectacole, dar si din culise si vestiare. Sa nu uitam nici de grupurile sanitare, care nu sunt functionale. Vom fi de rasul lumii,…din nou.

Fara avizul DSP Maramures

Piesa de balet se desfasoara in 4 acte si e clar ca balerinii vor avea nevoie de spatii igienizate pentru recuzita, dar si pentru schimbarea costumelor si multe altele. La -x grade Celsius, cat va fi in luna decembrie, cu siguranta vor pleca din Baia Mare spre Canada bolnavi, suparati si ingroziti de ceea ce au avut parte. Nici spectatorii nu vor avea un moral mai ridicat daca se vor duce fara masti de oxigen si cojoace.

Rares Pop, director DSP Maramures: “Casa de Cultura nu are nicio notificare de la noi in vederea functionarii, cu alte cuvinte in incinta acestei institutii nu ar trebui sa se desfasoare niciun eveniment de orice natura deoarece nu respecta partea de igienizare, grupurile sanitare nu sunt functionale, nu exista incalzire si multe altele. Organizatorul isi asuma pe propria raspundere evenimentele.”

40 de balerini

Spectacolul este organizat de Ticket Store Romania si Colossart Production din Elvetia si este pus in scena de catre Teatrul Municipal de Opera si Balet din Kiev, coregrafia fiind semnata de Valerii Kovtun.

40 de balerini sunt implicati in cele doua piese, respectiv in “Lacul Lebedelor” si “Spargatorul de nuci”, piese care sunt desfasurate prin acest turneu si care s-au derulat deja in Japonia, Italia, Germania, Austria, Elvetia si Ungaria.

Cum stam…

La ora actuala exista un proces, care se desfasoara intre Primaria Baia Mare si sindicate pentru ca imobilul sa intre in patrimonial orasului.

Mircea Nicolae, jurist Primaria Baia Mare: “Am castigat procesul atat la Tribunalul Maramures cat si la Curtea de Apel Cluj. S-a facut recurs si urmeaza sa ne judecam la Inalta Curte de Casatie si Justitie. Sindicatele nu au documentul prin care sa demonstreze ca acest imobil le apartine. Daca nu intervin modificari legislative, pana in primavara viitoare, Casa de Cultura ar trebui sa apartina Municipiului Baia Mare, iar pasul urmator va viza partea de intabulare.”

Chiar si asa autoritatile ar trebui sa intervina si sa interzica sa se mai desfasoare vreun spectacol in Casa de Cultura deoarece acest imobil pune in pericol sanatatea oamenilor.

Despre mizeria si mirosul din preajma cladirii trageti singuri concluziile…

Foto: Rist Zita-FB, Ana AVRAM

 

Print Friendly, PDF & Email
Reordonat – Reclame home 2
Reordonat – Reclame home 2
Reordonat – Reclame home 2

Related posts

1 Comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Reclame sfarsit articole
Reclame sfarsit articole
Reclame sfarsit articole
Reclame sfarsit articole