Castigul salarial mediu net a scazut la 2.936 lei, in ianuarie

Reclame home 2
Reclame home 2
Reclame home 2
Reclame home 2
Reclame home 2

Castigul salarial mediu nominal net a scazut la 2.936 lei in luna ianuarie a acestui an, un declin de 0,7% fata de luna decembrie a anului trecut, in timp ce castigul salarial mediu nominal brut a fost de 4.837 lei, cu 2% mai mic fata de aceeasi perioada, potrivit datelor Institutului National de Statistica publicate miercuri, informeaza AGERPRES.

Valorile cele mai mari ale castigului salarial mediu nominal net s-au inregistrat in activitati de servicii in tehnologia informatiei (inclusiv activitati de servicii informatice – 6.768 lei), iar cele mai mici in fabricarea articolelor de imbracaminte (1.718 lei).

Comparativ cu luna ianuarie a anului precedent, castigul salarial mediu nominal net a crescut cu 18,2%.

“In luna ianuarie 2019, in majoritatea activitatilor din sectorul economic, nivelul castigului salarial mediu net a scazut fata de luna precedenta ca urmare a acordarii, in luna decembrie 2018, a premiilor ocazionale (prime trimestriale, anuale, pentru sarbatorile de iarna, pentru performante deosebite sau al 13-lea salariu), drepturilor in natura si ajutoarelor banesti, sumelor din profitul net si din alte fonduri (inclusiv tichete de masa si tichete cadou). De asemenea, castigurile salariale medii nete din luna ianuarie au fost mai mici comparativ cu luna precedenta ca urmare a nerealizarilor de productie ori incasarilor mai mici (functie de contracte/proiecte) sau a angajarilor de personal cu castiguri salariale mici”, precizeaza INS.

Cele mai semnificative scaderi ale castigului salarial mediu net s-au inregistrat in silvicultura si exploatare forestiera (minus 30,3%) si in extractia carbunelui superior si inferior (minus 28,2%) iar cele mai mari cresteri in extractia minereurilor metalifere (plus cu 25,4%) si in constructii (plus 25,3%).

In sectorul bugetar s-au inregistrat cresteri ale castigului salarial mediu net fata de luna precedenta ca urmare a aplicarii prevederilor legale pentru personalul platit din fonduri publice, astfel: invatamant (+9,9%), administratie publica (+6,2%), respectiv sanatate si asistenta sociala (+3,2%).

Indicele castigului salarial real fata de aceeasi perioada a anului precedent a fost de 114,4%. Indicele castigului salarial real a fost de 98,5% pentru luna ianuarie 2019 fata de luna precedenta. Fata de luna octombrie 1990, indicele castigului salarial real a fost de 206,9%, cu 3,2 puncte procentuale mai mic fata de cel inregistrat in luna decembrie 2018.

Reclame home 1
Data curenta: ’27/06/2019’

Related posts

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *