CAT COSTĂ SĂ FII ȘOFER – Dare de mită pentru obținerea permisului de conducere

Sunt tot mai mulți cei care se întreabă cum au obținut permisul de conducere unii șoferi la modul în care îi vezi că șofează. Și pe bună dreptate, cand vezi că nici măcar elementarele semnele de circulație nu le cunosc, nu dau prioritate, semnalizează stanga și ei virează dreapta și exemplele ar putea continua.

Avem un nou caz de dare de mită pentru obținerea permisului de conducere. O tanară de 18 ani s-a gandit că dacă oferă omului legii 100 de euro are asigurat permisul de conducere, chiar dacă poate nu știe să conducă. Organele de cercetare penală ale poliției judiciară din cadrul Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Suceava au fost sesizate recent de reprezentanții Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatricularea  Vehiculelor Suceava cu privire la comiterea infracțiunii de dare de mită, în contextul susținerii probei practice pentru obținerea permisului de conducere.

„În fapt, un agent de poliție din cadrul Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatricularea  Vehiculelor Suceava a fost planificat pentru examinarea unui număr de 14 candidați la proba practică pentru obținerea permisului de conducere, ocazie cu care ultimul dintre candidați, o tânără în vârstă de 18 ani,  i-a oferit acestuia o sumă de bani pentru a-l determina astfel să o promoveze la proba respectivă.

Cu ocazia constatării infracțiunii flagrante de către polițiștii Serviciului Județean Anticorupție Suceava, sub coordonarea procurului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava, în autoturismul de școală au fost identificate două bancnote de 50 de euro, pe care persoana în cauză le introdusese în dosarul de candidat, momentul oferirii fiind surprins și de camera video aflată în dotarea angajatului de la SRPCIV Suceava.

Procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale, cercetările fiind continuate față de inculpată sub aspectul săvârșirii infracțiunii de dare de mită”, precizează procurorii anticorupție.

Dragoș HOJDA

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu