Cazul de la Caracal/DIICOT: Parintii Alexandrei Macesanu au refuzat sa predea autoritatilor buletinul fiicei

Reclame home 2
Reclame home 2
Reclame home 2
Reclame home 2
Reclame home 2

Familia Alexandrei Macesanu a refuzat sa predea cartea de identitate a acesteia, motivand ca solicita sa consulte continutul concluziilor raportului de expertiza genetica privind oasele gasite in cenusa din butoiul metalic de la domiciliul lui Gheorghe Dinca, inculpat in cazul de la Caracal, a informat, marti seara, DIICOT.

“In cursul zilei de luni, procurorii DIICOT – Structura centrala au dispus, prin ordonanta, predarea de catre familia victimei M.A.M. a cartii de identitate apartinand minorei, in acest sens fiind delegati ofiteri de politie judiciara din cadrul Brigazii de Combatere a Criminalitatii Organizate Craiova”, se precizeaza intr-un comunicat al DIICOT transmis AGERPRES.

Potrivit sursei citate, procurorii impreuna cu un reprezentant al Agentiei Nationale Impotriva Traficului de Persoane – Centrul Zonal Craiova – s-au deplasat la domiciliul parintilor victimei minore, au adus la cunostinta acestora ordonanta dispusa in cauza, precum si concluziile raportului de expertiza genetica.

“Familia victimei a refuzat sa predea cartea de identitate apartinand victimei minore, motivand faptul ca solicita sa consulte continutul concluziilor respectivului raport”, mentioneaza DIICOT.

In acest sens, arata institutia, s-a incheiat un proces-verbal in care a fost consemnata pozitia parintilor, iar in urma consultarii ofiterilor de politie judiciara cu procurorii de caz, s-a dispus citarea parintilor victimei minore la sediul DIICOT – Structura centrala pentru a li se pune la dispozitie concluziile documentului. Citatia a fost emisa, parintii victimei minore luand la cunostinta si semnand in nume personal.

DIICOT a informat luni, citand raportul de expertiza medico-legala de la Institutul “Mina Minovici”, ca fragmentele osoase gasite in cenusa din butoiul metalic de la domiciliul lui Gheorghe Dinca, inculpat in cazul de la Caracal, contin ADN-ul Alexandrei Macesanu.

“In cursul zilei de luni, Institutul National de Medicina Legala ‘Mina Minovici’ a transmis DIICOT – Structura Centrala raportul de expertiza medico-legala prin examen ADN – expertiza genetica judiciara – in ceea ce priveste pe victima minora M.A.M. Din concluziile raportului de expertiza medico-legala rezulta faptul ca analiza genetica a probelor biologice de os, reprezentata de elemente dentare selectate din coletul cu fragmente osoase, gasite cu ocazia cercetarii la fata locului in cenusa din butoiul metalic de la domiciliul inculpatului Dinca Gheorghe, a condus la evidentierea unui profil ADN unic, apartinand unei persoane de sex feminin”, se precizeaza intr-un comunicat al DIICOT transmis AGERPRES.

De asemenea, arata sursa citata, din raportul de expertiza medico-legala rezulta faptul ca persoana de sex feminin evidentiata in urma analizelor genetice ale probelor biologice de os este victima minora Alexandra Macesanu, cu o probabilitate de 99,93%.

Gheorghe Dinca a recunoscut ca a ucis-o pe Alexandra Macesanu, de 15 ani, pe data de 25 iulie, cand a surprins-o cu telefonul in mana sunand la 112 si ulterior i-a incinerat corpul. De asemenea, el sustinea ca a ucis-o si pe cea de a doua fata, Luiza Melencu, de 18 ani, disparuta in luna aprilie.

Print Friendly, PDF & Email
Reclame home 1

Related posts

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Reclame home 2
Reclame home 2
Reclame home 2
Reclame home 2
Reclame home 2