Cazul județului Maramureș: mai puțin de 10.000 de teste făcute de la începutul anului și o rată de pozitivare uriașă

Cifrele oficiale de la nivel național arată că România ține sub un oarecare control epidemia, cu o pantă descendentă a noilor cazuri începând din noiembrie și cu menținerea pe un platou de circa o lună, cu 2-3 mii de infectări pe zi din 30.000 de teste realizate în 24 de ore, dintre care câteva mii sunt antigenice. Privită pe ansamblul țării, situația pare mult mai bună decât în alte state europene care au restricții mai dure decât noi. Însă dacă îndrepți lupa spre un județ, datele se schimbă radical.

Județul Maramureș oscilează de câteva zile între scenariile roșu și galben, cu o rată de infectare oficială în jur de 3 la o mie de locuitori, dublă față de cât era la începutul anului. Această rată se calculează în funcție de cazurile depistate, care depind de numărul de teste efectuate, iar în Maramureș au fost făcute de la începutul anului și până astăzi doar 9.971 de teste, adică o medie de 226 pe zi. Pentru comparație, în județul Timiș, care în prezent are cea mai mare rată de infectare din țară, de 3,6 la mia de locuitori, se fac zilnic de zece ori mai multe teste.

Cât de răspândită este epidemia în Maramureș?

Greu de spus. De la 1 ianuarie și până astăzi au fost descoperite de autoritățile sanitare din județ 4.535 de cazuri, potrivit datelor furnizate de Direcția de Sănătate Publică Maramureș. Raportat la testele efectuate în aceeași perioadă, rata de pozitivare medie este de 45%, iar unele zile este chiar și mai mare. Una din două persoane testate în Maramureș are COVID-19.

La nivel național, rata de pozitivare a testelor este puțin peste 8%, adică unul din 12 români testați este confirmat pozitiv.

Situația din Maramureș este sub control?

Cu cât mai multe teste din cele efectuate confirmă diagnosticul de COVID-19, cu atât este mai extiinsă epidemia și sunt mai multe persoane infectate care nu sunt depistate, nu știu că au boala și prin urmare nu se izolează, intră în contact cu alți oameni și răspândesc mai departe virusul.

De altfel, Comisia Europeană și Centrul European pentru Controlul Bolilor (ECDC) au recomandat în mai multe rânduri testarea cât mai extinsă a populației. Specialiștii europeni consideră că se poate spune că epidemia e ținută sub control dacă rata de pozitivare a testelor nu depășește 4%.

G4Media.ro a scris încă din noiembrie anul trecut că România ignoră recomandările Comisiei Europene privind testarea pentru COVID-19.

Conform datelor centralizate săptămânal de ECDC, raportat la populație, România face în continuare cele mai puține teste dintre toate țările din spațiul european.

Noul ministru al Sănătății, Vlad Voiculescu, a anunțat că unul dintre obiectivele sale este creșterea capacității de testare pentru COVID-19. Deocamdată, deși a fost aprobată folosirea testelor antigenice pentru diagnosticare, numărul total de teste realizate zilnic a rămas tot la aproximativ 30.000.

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu