Ce spectacole poți să vezi la Teatrul Municipal Baia Mare în perioada 10-12 septembrie

Reclame home 1
Reclame home 1
Reclame home 1

Vineri, 10 septembrie, de la ora 19.00, pe scena Teatrului Municipal Baia Mare este programat spectacolul ”Nevrozele sexuale ale părinților noștri” de Lukas Bärfuss, pentru regia căruia, Tudor Dreve a primit o nominalizare la secțiunea Debut a Galei Premiilor UNITER 2021. Din distribuție fac parte actorii Denisa Blag, Sanda Savolszky, Ioan Costin și Dragoș Călin.

”Mama Dorei decide să îi sisteze medicația fetei cu tulburări de comportament. Cunoașterea de sine începe odată cu trezirea sexualității pentru tânăra Dora. Din acest moment, impulsurile vor răbufni cu intensitate în psihicul ei necenzurat. Dora își va trăi viața condusă de senzații.” (Ana Liliana Ilea)

Spectacolul se joacă în sala mare, cu publicul în sală.  Durata: 80 minute / Preț bilet: 20 lei / redus 10 lei

Sâmbătă, 11 septembrie și duminică, 12 septembrie, de la ora 11.00, cei mici sunt așteptați la Teatrul de Păpuși să vizioneze spectacolul MUZICANȚII DIN BREMEN, după Frații Grimm, regia Ciprian Huțanu. Un măgar, un câine, o pisică și un cocoș, pleacă de acasă în căutarea unei vieți mai bune.

Din distribuție fac parte actorii Camelia Strat, Ruxandra Lăzărescu, Liliana Voș, Irina Oțoiu și Carmen Bulancea.

Spectacolul se joacă în sala Teatrului de Păpuși. Durata: 60 minute / Preț bilet: 7 lei

Sâmbătă, 11 septembrie, de la ora 19.00, pe scena teatrului se joacă spectacolul ”POVEȘTI DIN BUCĂTĂRIE”, o creație colectivă a actorilor din distribuție, în regia lui Cristian Ban. Spectacolul îşi propune să aducă în faţa spectatorilor sinceritatea şi căldura unei întâlniri din bucătăria copilăriei fiecăruia dintre noi.

Din distribuție fac parte actorii Inna Andriuca, Denisa Blag, Eduard Bîndiu, Alexandra Vanci, Dragoș Călin, Mircea Gligor și Petru Damșa.

Spectacolul se joacă în sala mare, cu publicul în sală.  Durata: 90 minute / Preț bilet: 20 lei / redus 10 lei

Duminică, 12 septembrie, de la ora 19.00, publicul băimărean este invitat la o reîntâlnire cu spectacolul de improvizație ”ImproJoker”, regia artistică Mihaela Sîrbu.

”ImproJoker” îți satisface setea de curiozitate și nevoia de joacă. Spectatorul poate fi deținătorul unor sugestii care, odată lansate, pot să genereze povești surprinzătoare, în cascadă.  Prezența ta e un atu pentru spectacol!

Spectacolul se joacă la sala mare cu publicul în sală. Durata: 75 minute (fără pauză) / Preț bilet: 20 lei / redus 10 lei

Prețul biletelor la spectacolele teatrului: 7 lei ( 10 lei premieră) la secția Păpuși, 20 lei preț întreg și 10 lei preț redus (pentru elevi, studenți și pensionari) la secțiile Dramă și Revistă.

Informații și rezervări: tel. 0736216437 (Dramă și Revistă) și 0730270926 (secția Păpuși)

Program casierie:
Marți – Sâmbătă 12.00 -13.00 / 18.00 -19.00
Duminică 18.00 – 19.00
Programul rezervărilor telefonice:
Luni – Vineri: 11.00 – 16.00
Sâmbătă: 12.00 – 13.00

 Publicul este rugat să poarte mască, să respecte măsurile de siguranță și distanțare socială, să folosească soluțiile de dezinfectare pe care teatrul le pune la dispoziție. Dacă prezintă simptome de răceală, strănut, tuse, este rugat să anuleze rezervarea!

ZiarMM

Print Friendly, PDF & Email
Reclame home 3
Reclame home 3

Related posts

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Reclame home 2
Reclame home 2
Reclame home 2
Reclame home 2