Antrenorul echipei HCM Baia Mare, Costica Buceschi, a declarat la finalul partidei pierdute la Brasov ca meciul a fost pierdut pe fondul greselilor.
El spera ca acest dus rece sa le trezeasca pe handbalistele din Baia Mare.
“Un meci care, din punctul meu de vedere, a fost pierdut de noi, pentru ca am condus in cea mai mare parte a timpului. Am avut o diferenta de 5 goluri in prima repriza si de 4 goluri in cea de-a doua, dar am facut multe greseli. Au jucat atat cat le-am dat noi voie sa joace.
Cat timp am respectat ce-am pus la punct inainte de meci, Corona a fost la o diferenta de 5 goluri. Au fost situatii tratate usor de noi, pe care Corona a stiut sa le speculeze. Este o echipa care va juca foarte bine in meciurile de acasa cu echipele puternice, iar in celelalte din deplasare le vor juca la extreme. Asa cum am patit anul trecut, speram ca acest dus rece sa ne trezeasca.
Bine ca s-a intamplat acum, pentru ca meciurile cu adevarat importante pentru noi incep din luna octombrie, cel din 5 octombrie cu CSM-ul si cele din Champions League. Campionatul din sezonul acesta se va juca intre noi Brasov si CSM, ordinea spusa fiind data de clasamentul de anul trecut nu de altceva. Fiecare echipa din cele 3 isi vor juca suta la suta meciurile de acasa. Cine pierde meciurile de acasa va pica pe locul 3″, a spus Buceschi, conform jurnalsportiv.ro.
Vlad HERMAN
Un comentariu nu prea de mesrie cand primesti 7 goluri si nu inscrii nici unul,, s-a vazut clar din avion ca fetele nu aveau nici o motivare, responsabliltate, daruire, sacrificiu, au jucat in doru” lelii”,, platite din bani publici cu mii de EURO pe luna ,, in teren nic 15% nu rasplatesc aceste salarii, cat despre,, kake si toata echipa bala, cotet, nelutu ala tucator de cururi, etc,, sa plece URGENT TOTI,, chiar si nechita, un gureanu ,, lobach.. georgevska,, davidenko,,pot pleca fara probleme!!!!!!!!!!!!
Sa platesti 35 de oameni din bani publici si te bate cine CORONA brasov????? tu nu inscrii 15 minute nici un gol !!!!!!!!!!!!!!!!! ce mai vrem in EUROPA sa nu uitam vom fi ciuca batailor !!!!!!!!!!!!!!
mai costica, – ma mai jur odata – chiar n-am nimic cu tine.ti-am mai spus-o acum mai bine de un an de zile dar rezultatele ma fac sa ma repet.inca de pe vremea cind ne luptam sa nu retrogadam echipa asta moare total vreo 10-15 minute, adica luam vreo 6-7 fara sa dam macar unul.o sa zici ca nu e vina ta dar nu e chiar asa.un antrenor adevarat – cind vede ca echipa lui da pe spate- cere pauza, face schimbari, sare la gitul arbitrilor, incita publicul……. si toate cele.echipa s-a schimbat, antrenorul e acelasi deci tot ce se intimpla e „made in costica”-.si inca ceva, eu – in locul tau -, m-as prezenta de buna voie in fata lui kake si i-as spune : – sefu, am nevoie de ceva intariri. palaria asta e cam mare pentru mine- .
Mai revenim cat timp nechita va fi in teren cu parere de rau antrenorule , echipa nu va juca,, iata cum la BRASOV au dejucat-o pentru ca este protejata lui kake ,, ai tinut-o tot meciul in teren si a prins mingea de 10 ori ,, sa revezi filmul ,, treaba va merge , adica singur in DECIZII!!!!!!!!!!,, NU CA MERGE KAKE IN VESTIARE LA PAUZE SI FACE ECHIPA ,, asta sa nu se mai repete !!!!!!!!!!!