Ce spune sindicalistul Florin Hossu despre modificarea legii în favoarea asistenților personali (VIDEO)

Reclame home 1
Reclame home 1

Președintele Cartfel Alfa Maramureș, Florin Hossu, a vorbit despre modificarea legislativă propusă de senatorul PNL de Maramureș, Cristian Niculescu Țâgârlaș, ce vine în sprijinul asistenților personali.

Principala modificare vizată de propunerea legislativă are în vedere plata salariului asistenților, în proporție de sută la sută, de la bugetul de stat, în condițiile în care până în prezent plata se efectua în proporție de 90% din bugetul de stat și 10% din bugetul local.

”În acest moment, așa cum a promis domnul senator Cristian Țâgârlaș, dânsul a inițiat în Senat o lege care a fost votată în unanimitate. Este un lucru extraordinar de frumos când asistenții personali au fost înțeleși de toată clasa politică din țară. Acum ea se află înscrisă la Camera Deputaților, dar sunt convins că și Camera Deputaților o să analizeze cu seriozitate și responsabilitate această lege și, în sfârșit, putem să spunem că am rezolvat o mare problemă cu care ne confruntăm de cel puțin 15 ani de zile”, a spus Florin Hossu.

Detalii în video.

Vlad HERMAN

Video: Călin OȘAN

Print Friendly, PDF & Email
Reordonat – Reclame home 2

Related posts

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Reclame sfarsit articole
Reclame sfarsit articole
Reclame sfarsit articole
Reclame sfarsit articole
Reclame sfarsit articole