Cei care au cumparat aur au obtinut profituri de 30%

PNL

Aprecierea monedei americane si cresterea unciei de aur pe pietele specializate la 1.535 dolari, au facut ca BNR sa stabileasca un pret al gramului de aur de 212,9744 lei, valoarea care reprezinta un nou record istoric, al zecelea inregistrat de la inceputul lunii trecute.

Comparativ cu decembrie trecut, cand pretul mediu a fost de 164 lei, cresterea este de 48 lei, ceea ce reprezinta un profit de circa 30%!

Pe crestere s-au gasit si monedele americana si elvetiana.

Cursul dolarului american a urcat de la 4,3089 la 4,3195 lei, valoare care nu a mai fost atinsa de la inceputul lui 2017.

Moneda elvetiana se aprecia pe pietele internationale la 1,082 – 1,087 franci/euro, astfel ca media ei a urcat de la 4,3458 la 4,3644 lei. Un curs asemanator a mai fost atins in 27 ianuarie 1015, la cateva zile dupa ce Banca Elvetiei a decis sa renunte la plafonul de 1,20 franci/euro, ceea ce a creat mari probleme celor cu credite in moneda helveta.

Cursul euro a crescut de la 4,7230 la 4,7273 lei. Transferurile s-au realizat in culoarul 4,7722 – 4,728 lei, insa dupa anuntarea mediei de catre BNR cotatia a crescut rapid la 4,733 lei.

Indicele la trei luni, utilizat la calcularea dobanzilor la majoritatea creditelor in lei, a stagnat la 3,05%, iar cel la sase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, la 3,13%, cel mai scazut nivel incepand cu iunie trecut. Indicele ROBOR la noua luni, calculat in functie de rata dobanzii platita la creditele atrase de catre bancile comerciale de la alte banci, s-a oprit la 3,19%, iar cel la 12 luni la 3,24%.

Reamintim, ca banca centrala a continuat sa sterilizeze excesul de lichiditate din piata interbancara. Luni, ea a atras depozite in valoare de circa 1,94 miliarde lei, la o dobanda de 2,5%, egala cu cea de politica monetara.

Monedele din regiune aveau evolutii diferite fata de euro. Cea poloneza se aprecia la 4,353 – 4,371 zloti. In schimb, cea maghiara se mentinea aproape de valorile de luni, 330,7 – 331,5 forinti.

Euro a scazut ieri pana la 1,0926 dolari, valoare pe care a mai atins-o in primavara lui 2017, maximul zilei fiind de 1,0973 dolari.

Deprecierea se datoreaza politicii monetare relaxate pe care BCE o va avea sub conducerea viitorului sau presedinte, Christine Lagarde, asa cum a lasat aceasta sa se inteleaga. Valorile mai mici ale dobanzilor vor reduce atractivitatea plasamentelor in moneda unica.

Sunt folosite date si informatii disponibile pana la ora 14:00

Print Friendly, PDF & Email
Reclame home 1

Related posts

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Reclame home 2
Reclame home 2
Reclame home 2
Reclame home 2
Reclame home 2