Centenarul Romaniei – Memoria inaintasilor, pangarita de pseudo-elitele neamului! De ce?

Ma uit in Constitutia Romaniei si verific. Scrie negru pe alb, la articolul 16: “Cetatenii sunt egali în fata legii si a autoritatilor publice, fara privilegii si fara discriminari”. Prin urmare sunt egalul lui Klaus Iohannis, Calin Popescu Tariceanu, Liviu Dragnea si restul demnitarilor? In teorie da, pentru ca eu, cetateanul, mi-am delegat autoritatea sa fie exercitata de un inalt functionar public ales, care la randul lui numeste alti demnitari. Asa functioneaza democratia contemporana, cea in care cetateanul suveran isi deleaga puterea unor reprezentanti ce se ocupa de treburile publice. Acestia raspund in fata cetatenilor si nu a oligarhiei politice, economice sau straine.

Urasc sintagma “in slujba cetateanului”, folosita prea des si in mod impropriu de cei care fomfaie asemenea mesaje aiuritoare. O falsa exprimare cu tenta politicianista, inacceptabila in tarile civilizate. Si asta pentru ca eu consider ca fiind in slujba cetateanului instalatorul care-i schimba garnitura de la robinet, administratorul asociatiei de proprietari, croitorul ce carpeste tureacul nadragilor sau cizmarul platit sa pingeleasca opincile. Demnitarii si functionarii sunt in serviciu public, o activitate onorabila, care excede orice tenta de slugarnicie populista, implicand respectul reciproc, in conditii de egalitate deplina intre functionar si cetatean.

Ultima sedinta comuna a Senatului si Camerei Deputatilor s-a dovedit a fi o manifestare penibila a unei clase politice care s-a rafuit inca odata in public, in cel mai nepotrivit moment posibil. Presedintele Iohannis a aratat ca este doar un om politic marunt, artificial umflat de presa aservita si camarila liberala, in timp ce presedintii celor doua camera au abordat aspect secventiale de natura a estompa starii de vinovatie evidente, puse pe tapet prin insasi tematica abordata. A surprins in mod placut ramura de maslin fluturata de premierul Dancila, intr-un exercitiu reusit, de redare a unui text onorabil… si doar atat.

Centenarul Marii Uniri a Romaniei este un eveniment al carui merit revine integral poporului roman. In ciuda tuturor presiunilor exercitate de puterile statului si interesele straine, a reusit sa pastreze unitatea nationala si teritoriala, exceptand regretabila pierdere a Basarabiei de care se fac vinovati monarhia romana si politicienii vremurilor. Confiscarea de o clasa politica, avand mantaua zdrentuita si plina de molii, a Marii Uniri, constituie un act obscen si lipsit de moralitate. Caci nu prin parade militare, servicii religioase interminabile sau simpozioane cinstim memoria si faptele inaintasilor nostri.

Unitatea nationala a Romaniei a fost platita prin jerta sutelor de mii de morti din primul si al doilea razboi mondial, de martirii ucisi in inchisorile comuniste sau pe santierele de munca fortata, de victimele evenimentelor din decembrie 1989 si militarii cazuti pe teatrele de operatiuni din ultimii 25 de ani. Clasa politica actuala nu are nici un merit sau cel mult unul insignifiant, caci atat primirea noastra in NATO, cat si acceptarea in Uniunea Europeana au fost impuse de altii, de cei care ne-au dorit acolo din interese economice si politice. La ceas aniversar, constat ca suntem doar o colonie suverana, cu o armata dotata cu tehnica second hand, lideri mediocri si un popor dezbinat de ura.

Cui foloseste parada militara de la Bucuresti si Alba Iulia? Pe cine vrem sa ametim cu imaginea de stat puternic si potent militar, in conditiile in care armata romana actuala, din punct de vedere numeric si logistic, nu ar fi in stare sa apere… nici macar Bucurestiul. Nu era mai decent sa organizam o mare manifestare a poporului roman, asemenea evenimentului de acum un secol de la Alba Iulia?

Pe cine intereseaza mesajul guvernantilor, citit de indivizi peltici si incoerenti, la manifestari populate cu oameni adusi sau veniti in sila. De ce ne amagim ca suntem o mare natie, neinteleasa in lume, ce continua faptele unor inaintasi remarcabili? Mai avem noi astazi un Nicolae Titulescu, Mircea Eliade, Constantin Brancus, Eugen Ionescu sau Emil Cioran. Cu siguranta nu, cata vreme in viata publica centenara sunt promovate pseudopersonalitati precum “Regele” Hagi, Guta, Smiley, Becali sau Adrian Minune.

Aceasta este realitatea trista a Romaniei plecate in exod, a natiei ingenuncheate de mizerie morala. Suntem in stare sa recunoastem ca nu meritam gloria inaintasilor? Cat de adevarate sunt cuvintele: „Romania este patria noastra si a tuturor romanilor. E Romania celor de demult si-a celor de mai apoi. E patria celor disparuti si a celor ce va sa vie.” Dar nicidecum a noastra… a celor nevrednici!

SOMOGYI Attila

Related posts

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *