Centura metropolitană a municipiului Baia Mare: Contractul pentru studiul de fezabilitate ar putea fi semnat în octombrie

Proiectul privind realizarea noilor centuri de ocolire a municipiilor Baia Mare și Sighetu Marmației merge înainte.

Dacă la Sighetu Marmației contractul privind execuția studiului de fezabilitate urmează a fi semnat în această săptămână, cel care vizează centura metropolitană din Baia Mare ar putea fi semnat în luna octombrie.

”În ceea ce privește centura Municipiului Baia Mare, varianta de ocolire metropolitană, așa cum i-am spus, suntem în evaluarea ofertelor cu privire la studiul de fezabilitate și trag speranțe că în luna octombrie vom semna contractul de execuție a studiului de fezabilitate, astfel încât, în alte șase luni de zile să avem finalizată documentația și pentru acest obiectiv major de investiții.

Termenul de execuție pentru cele două va fi de câte doi ani de zile de la data ordinului de începere a lucrărilor”, a declarat Ionel Bogdan, președintele Consiliului Județean Maramureș, în cadrul debutului ședinței extraordinare a CJ din data de 17 septembrie.

Finanțarea celor două centuri se va face prin intermediul Programului Operaţional Infrastructură Mare.

Vlad HERMAN

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu