CHEVROLET VERSUS DACIA LODGY – Șicanare în trafic terminată prost pentru șoferi

O șicanare în trafic este de acum mult mai aspru pedepsită, tocmai pentru a descuraja astfel de fapte. Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 București, în urma investigațiilor desfășurate de D.G.P.M.B. – Secția 6 Poliție, a dispus zilele trecute luarea măsurii controlului judiciar pe o perioadă de 45 de zile față de trei inculpați, doi dintre aceștia șoferi a două autoturisme care s-au șicanat în trafic și au blocat circulația pe drumurile publice, iar cel de-al treilea pasager în dreapta al unuia dintre cele două autoturisme, cercetați în stare de reținere sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de distrugere, împiedicare sau îngreunare a circulației pe drumurile publice și tulburarea ordinii și liniștii publice.

Ministerul Public anunță că „față de șoferii celor două autoturisme care s-au șicanat în trafic și au blocat circulația pe drumurile publice s-a instituit prin măsura controlului judiciar, respectiv să nu conducă autovehicule pe durata existenței măsurii controlului judiciar”.

Autoritățile au stabilit că primul șofer la data de 13.04.2022, în jurul orei 13.30, în timp ce se afla pe strada Vasile Lascăr, în dreptul imobilului cu nr. 183, sector 2, la volanul autoturismului marca Chevrolet, „pe fondul unei șicanări în trafic cu conducătorul autoturismului marca Dacia Lodgy condus de al doilea inculpat, a efectuat manevra de mers înapoi, lovind cu partea spate a autovehiculului zona față a autoturismului Dacia Lodgy, reușind să îl mute pe direcția înapoi pe o distanță de câțiva metri, acesta din urmă lovind la rândul lui autoturismul marca Dacia Logan, condus de un martor care nu a avut nicio implicare în săvârșirea infracțiunilor ce fac obiectul dosarului”.

„La data de 13.04.2022, în jurul orei 1330, în timp ce se afla în public, respectiv pe str. Vasile Lascăr, în dreptul imobilului cu nr. 183, sector 2, pe fondul unui conflict spontan, prin violențele exercitate împotriva autoturismului Dacia Lodgy, a tulburat liniștea și ordinea publică și a blocat cu autoturismul pe care îl conducea banda de circulație către intersecția cu str. Busolei, pentru a opri înaintarea autoturismului Dacia Lodgy, aducând atingere dreptului la liberă circulație a celorlalți participanți la trafic.

Al doilea inculpat la data de 13.04.2022, în jurul orei 1330, în timp ce se afla în public, respectiv pe str. Vasile Lascăr, în dreptul imobilului cu nr. 183, sector 2, pe fondul unui conflict izbucnit spontan ca urmare a unor șicanări în trafic, prin violențele exercitate (pulverizarea de spray paralizant în autoturismul marca Chevrolet), a tulburat liniștea și ordinea publică, și a blocat cu autoturismul pe care îl conducea, marca Dacia Lodgy, banda de circulație către intersecția cu str. Busolei, întrucât a părăsit autovehiculul în cauză pe partea carosabilă pentru a pulveriza spray paralizant asupra conducătorului autovehiculului marca Chevrolet, aflat înaintea sa, care a oprit la rândul lui vehiculul pe partea carosabilă, necontinuându-și deplasarea, aducând atingere dreptului la liberă circulație a celorlalți participanți la trafic.

Al treilea inculpat, la data de 13.04.2022, în jurul orei 1330, în timp ce se afla în public, respectiv pe str. Vasile Lascăr, în dreptul imobilului cu nr. 183, sector 2, pe fondul unui conflict izbucnit spontan ca urmare a unor șicanări în trafic, prin violențele exercitate (aruncarea unui topor în luneta autoturismului marca Chevrolet, producând spargerea întregului geam), a tulburat liniștea și ordinea publică, și a luat un topor din portbagajul autovehiculului și l-a aruncat în luneta autovehiculului marca Chevrolet, producând spargerea întregului geam”, anunță Ministerul Public.

Autoritățile fac precizarea că, raportat la limitele de pedeapsă ale infracțiunilor reținute în sarcina inculpaților, singurele măsuri preventive ce pot fi luate în cauză sunt reținerea, și, respectiv, controlul judiciar.

Dragoș HOJDA

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu