China a suspendat expediţiile pe Everest de pe teritoriul său

China a suspendat expediţiile pe Everest de pe teritoriul său pentru a evita orice risc de contaminare cu COVID-19 din partea alpiniştilor care escaladează regiunea nepaleză a muntelui, informează AFP, citând Xinhua, transmite AGERPRES.

Gigantul asiatic, prima ţară afectată de pandemie la sfârşitul lui 2019, a reuşit în mare măsură să ţină sub control boala în primăvara anului 2020 însă se teme în prezent de revenirea cazurilor de infectare din străinătate.

Deşi graniţele au fost practic închise din martie 2020, China este în prezent îngrijorată de riscul de contaminare pe vârful înzăpezit al „acoperişului lumii”, pe care îl împarte cu Nepalul la 8.848 de metri altitudine.

Nepalul, vecinul Indiei, este puternic lovit de un al doilea val epidemic, într-un moment în care statul himalayan intenţiona să-şi relanseze turismul în această vară după ce restricţionase accesul pe Everest în martie 2020.

Având în vedere situaţia sanitară, „toate activităţile de ascensiune pe [Everest] sunt anulate”, a indicat vineri agenţia de presă Xinhua, menţionând că decizia a fost luată de Administraţia Sportului din China.

Durata măsurii nu a fost specificată.

Deja la începutul acestei săptămâni, China anunţase stabilirea unei „linii de demarcaţie” pe vârful Everestului pentru a se proteja de coronavirus.

Însă Beijingul nu a specificat cum intenţionează concret să-şi delimiteze teritoriul pe vârful îngust al celui mai înalt munte din lume, unde doar câţiva alpinişti se pot afla în acelaşi timp.

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu