China inregistreaza cel mai semnificativ declin al vanzarilor auto din ultimii sapte ani

Reclame home general
Reclame home general
Reclame home general
Reclame home general
Reclame home general
Reclame home general

Vanzarile auto pe piata chineza au inregistrat in septembrie cel mai semnificativ declin din ultimii aproape sapte ani, sporind temerile unei contractii in 2018, pentru prima data in ultimele decenii, pe fondul incetinirii economiei si a ingrijorarilor legate de impactul razboiului comercial dintre SUA si China, transmit Xinhua si Reuters, informeaza AGERPRES.

Livrarile pe cea mai mare piata din lume au scazut cu 11,6% in septembrie, la 2,39 milioane de vehicule, a treia luna de declin consecutiv, a anuntat Asociatia Producatorilor Auto din China (CAAM).

O incetinire a gigantului sector auto al Chinei ar reprezenta un motiv de ingrijorare pentru liderii de la Beijing deoarece este un motor important de crestere a economiei si un barometru semnificativ al dorintei chinezilor de a face achizitii.

Printre companiile auto cu cele mai mari scaderi ale vanzarilor in septembrie s-au aflat Ford (43%), General Motors (14,9%) si grupul Volkswagen (10,5%).

In schimb, vanzarile de masini electrice si hibride au urcat cu 54,8% in septembrie, la 84.000 de unitati, in timp ce in primele noua luni din acest an avansul a fost de 81,1%, la 721.000 vehicule.

In 2017, China si-a mentinut pentru al treilea an consecutiv titlul de cea mai mare piata pentru masini electrice si hibride, fiind vandute aproximativ 777.000 de unitati.

In primele noua luni din acest an, inmatricularile au inregistrat un avans de 1,5%, la 20,49 milioane de vehicule.

“Industria auto a fost ani de zile un motor de crestere al economiei chineze. Acum da inapoi”, a afirmat Xu Haidong, asistentul secretarului general al CAAM. Acesta le-a declarat jurnalistilor ca Asociatia si-a inrautatit estimarile privind evolutia pietei auto chineze in acest an, dupa ce in ianuarie CAAM previziona un avans de 3% al vanzarilor auto in China, in linie cu nivelul din 2017, dar in scadere semnificativa fata de expansiunea de 13,7% din 2016.

Analistii avertizeaza ca piata s-ar putea contracta in 2018, fiind primul declin de dupa anii ’90.

Yale Zhang, seful firmei de consultanta Automotive Foresight din Shanghai, sustine ca un eventual recul al vanzarilor in acest an ar fi “un moment de cumpana” pentru industria auto. “Este foarte alarmant si chiar ar putea cauza panica in randul unor producatori si furnizori auto. Asta deoarece piata a crescut tot timpul in ultimii peste 20 de ani si acele companii si-au facut planuri bazandu-se pe cresterea vanzarilor. Ei nu stiu ce sa faca si sunt ingrijorati in legatura cu supravietuirea lor”, a explicat Yale Zhang.

Print Friendly, PDF & Email
Reclame home 3
Reclame home 3

Related posts

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *