China se pregateste sa comercializeze tehnologia de comunicatii mobile 5G

PNL

Descarcarea unui fisier de 6 gigabiti in mai putin de 2 secunde folosind sistemul 5G va deveni in curand posibila, in contextul in care China se pregateste sa comercializeze urmatoarea generatie din domeniul tehnologiei comunicatiilor mobile, informeaza Xinhua, transmite AGERPRES.

La Fourth World Internet Conference, un eveniment organizat in aceasta saptamana in Wuzhen, un oras din provincia chineza Zhejiang, compania Huawei a avut statutul de invitat de onoare, alaturi de alti giganti ai industriei tehnologiilor de varf, precum Apple, Alibaba, Baidu si Microsoft, participand la gala World Leading Internet Scientific and Technological Achievement Awards.

Producatorul Huawei va lansa un smartphone care suporta comunicatiile 5G in 2019 cu ajutorul unui chip creat de cercetatorii sai, a declarat Xu Zhijun, CEO-ul companiei.

In prezent, standardele 5G se afla inca in etapa de dezvoltare, in cadrul 3rd Generation Partnership Project (3GPP). In octombrie, Huawei a obtinut o viteza de 27 Gbps in sistemul 5G folosind coduri binare pentru codarea-sursa. Codul binar folosit de Huawei a fost aprobat ca parte componenta a standardelor globale pentru sistemele 5G.

La fel ca marile companii chineze din domeniul high-tech, operatorii de servicii de telecomunicatii din aceasta tara doresc sa participe la formularea standardelor globale 5G si sa promoveze comercializarea acestor sisteme.

Bi Qi, director tehnic la China Telecom Research Institute, spune ca operatorii chinezi de telecomunicatii au investit masiv in tehnologia 5G si au efectuat teste in mai multe orase mari din aceasta tara.

China Mobile, cel mai mare furnizor de telecomunicatii din lume prin prisma numarului de abonati, s-a devotat dezvoltarii tehnologiei 5G si intentioneaza sa lanseze o retea complet operativa 5G in 2020. Compania va demara si un serviciu pre-comercial 5G si va implementa peste 10.000 de statii 5G pana in 2020, potrivit lui Sha Yuejia, vicepresedintele China Mobile.

Cel mai mare camp de testare a tehnologiei 5G din lume, ce include 30 de statii de telecomunicatii, a fost deja infiintat in districtul Huairou din Beijing. China Mobile, Huawei, ZTE si alte companii straine au finalizat deja a doua faza din procedura de testare a tehnologiei 5G in China.

China va deveni cea mai mare piata de produse 5G din lume pana in anul 2025, potrivit unui raport intocmit de GSMA Intelligence, un think-tank din domeniul tehnologiei mobile globale, si China Academy of Information and Communications Technology (CAICT).

CAICT prognozeaza ca industria 5G va genera peste 6,3 trilioane de yuani (946,8 miliarde de dolari americani) in economia Chinei pana in anul 2030.

Potrivit lui Wen Ku, directorul departamentului de dezvoltare a telecomunicatiilor din cadrul Ministerului Industriei si Tehnologiei Informatiei, China a demarat deja faza a III-a a testelor ce privesc tehnologia 5D.

Furnizorii globali de telecomunicatii vor investi 3,3 miliarde de yuani in infrastructura mobile pana in 2020, a spus John Hoffman, CEO si director al GSMA, adaugand ca pana la 500 de miliarde de yuani vor proveni din China.

Potrivit unui raport intocmit de Qualcom, tehnologia emergenta a comunicatiilor mobile 5G va genera venituri de 3,5 trilioane de dolari americani si 22 de milioane de locuri de munca in industria mondiala a telecomunicatiilor pana in anul 2035.

Print Friendly, PDF & Email
Reclame home 1

Related posts

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Reclame home 2
Reclame home 2
Reclame home 2
Reclame home 2
Reclame home 2