Fostul premier Dacian Ciolos, membru fondator al partidului ‘Miscarea Romania Impreuna’, spune ca „prezumtia de nevinovatie o poti invoca atunci cand e vorba de un drept de simplu cetatean, nu cand esti intr-o demnitate publica”, informeaza AGERPRES.
„A conduce o tara e un privilegiu sacru, nu e un simplu drept cetatenesc. Prezumtia de nevinovatie o poti invoca atunci cand e vorba de un drept de simplu cetatean, nu cand esti intr-o demnitate publica. Dar pentru asta trebuie sa ai Demnitate! Si un minim respect pentru cei care ti-au oferit privilegiul de a ocupa o astfel de pozitie in stat”, a scris Dacian Ciolos, vineri, pe Facebook.
El subliniaza ca „o demisie de onoare nu are nimic de-a face cu drepturile constitutionale”, ci „cu onoarea si cu bunul simt”.
„In concluzie. Stimati lideri ai PSD, o demisie de onoare nu are nimic de-a face cu drepturile constitutionale. Are de-a face cu onoarea si cu bunul simt! La care ma incapatanez sa cred ca romanii pe care presupun ca-i respectati au dreptul”, a mai scris Dacian Ciolos.