Cîţu, despre SIIJ: Am fost de acord că trebuie să respectăm MCV-ul; vom vedea soluţia experţilor

Premierul interimar Florin Cîţu, preşedintele PNL, a declarat că reprezentanţii liberalilor şi ai PSD au căzut de acord în cadrul negocierilor asupra faptului că trebuie să respecte prevederile Mecanismului de Cooperare şi Verificare, pentru a fi posibilă intrarea în Schengen, informează AGERPRES.

„Eu zic că am avansat acolo, facem progres. Cred că cu toţii avem avizul Comisiei de la Veneţia sau opinia Comisiei de la Veneţia şi de acolo pornim. Consensul este că pornim de acolo. (…) Avem avizul Comisiei de la Veneţia. Discuţia este despre toate legile justiţiei, un pachet întreg. Ceea ce cu toţii am agreat, şi noi, şi social-democraţii, este că trebuie să respectăm MCV-ul. Dacă nu respectăm MCV-ul, nu putem să mai discutăm despre intrarea în Schengen şi atunci, de aici pornim. Trebuie să găsim o soluţie pentru a respecta MCV-ul”, a afirmat Cîţu duminică, într-o declaraţie acordată presei.

Întrebat dacă social democraţii sunt de acord cu desfiinţarea Secţiei de Investigare a Infracţiunilor din Justiţie (SIIJ), Florin Cîţu a declarat că se va vedea soluţia experţilor.

„Vom vedea soluţia experţilor. Eu vă spun că toţi de la masă am fost de acord că trebuie să respectăm MCV-ul şi trebuie acele recomandări şi ca să putem să mergem mai departe pentru a intra în Schengen”, a mai spus premierul interimar.

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu