Cîţu: În niciun caz nu vom creşte taxe în acest an; din contră, injectăm lichiditate în sistem

Ministrul Finanţelor, Florin Cîţu, a declarat miercuri că nu vor fi majorate taxe în acest an, ci din contră, va fi injectată lichiditate în sistem aşa cum s-a procedat până în prezent, informează AGERPRES.

„În niciun caz nu vom creşte taxe în acest an. Lecţia principală a crizei din 2008-2009 a fost exact aceasta: nu creşti taxele şi dobânzile în perioadă de criză pentru că ar însemna o frână majoră pentru economie. Din contră, injectăm lichiditate în sistem, aşa cum am făcut şi până acum. Plătim facturile la timp pentru companii, am rambursat 4 miliarde lei TVA, în aprilie rambursăm TVA anticipat ulterior. Deci mergem contrar acestei idei”, a menţionat ministrul Finanţelor, întrebat fiind dacă Guvernul ia în calcul creşterea unor taxe pentru firme sau populaţie până la finalul anului pentru a ţine sub control deficitul.

De asemenea, Ministrul Finanţelor a mai spus că, prin plata şomajului tehnic se doreşte susţinerea în continuare a cetăţenilor care trec prin această perioadă dificilă.

„Venim cu proiecte pentru faza a doua. Sunt mai multe discuţii care se referă la plata chiriilor. Deocamdată nu este nimic materializat. Acest proiect nu este la Ministerul Finanţelor Publice”, a mai spus Florin Cîţu.

TAGGED:
Distribuie articolul
Adaugă un comentariu