Ciucă: Ordonanţa privind energia va fi aprobată în şedinţa de Guvern de joi

Premierul Nicolae Ciucă a anunţat, miercuri, că Ordonanţa privind modificarea elementelor de referinţă pentru compensarea preţurilor la energie va fi aprobată în şedinţa Executivului de joi, informează AGERPRES.

„Vom avea o şedinţă de Guvern, (…) care va avea ca punct principal pe agendă aprobarea Ordonanţei de guvern privind modificarea elementelor de referinţă pentru compensarea preţurilor la energie”, a precizat Ciucă, la începutul şedinţei Executivului de miercuri.

Premierul a menţionat că planul privind pregătirea pentru iarna 2022-2023 urmează să fie analizat joi în Comitetul interministerial, astfel încât să fie definitivate concluziile pentru a putea fi luată o decizie în privinţa modificărilor la Ordonanţa de urgenţă privind compensarea preţurilor la energie.

„Un subiect care ţine de agenda publică în aceste zile este cel legat de energie, de pregătirea pentru iarnă, măsurile pe care guvernul le are în vedere astfel încât să putem să avem asigurate resursele energetice pentru iarna 2022-2023. Aşa cum am dispus, astăzi urmează să primesc Planul de iarnă de la Ministerul Energiei şi, desigur, mâine, în Comitetul interministerial, să avem elementele de analiză şi să avem concluziile analizei privind întreg procesul prin care vom aduce modificări la Ordonanţa de Urgenţă prin care compensăm preţurile la energie”, a explicat Ciucă.

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu