Ciucă: România depune toate eforturile pentru a găsi soluţii de furnizare a gazelor pentru Republica Moldova

Reclame home 1
Reclame home 1

Prim-ministrul Nicolae Ciucă a avut marţi, la Palatul Victoria, o întrevedere cu premierul moldovean, Natalia Gavriliţa, prilej cu care demnitarul român a subliniat că România „depune toate eforturile” pentru a găsi soluţii de furnizare, tranzit şi stocare a gazelor necesare Republicii Moldova, informează AGERPRES.

Potrivit unui comunicat transmis de Guvern, în cadrul discuţiilor dintre cei doi oficiali a fost analizat stadiul implementării proiectelor concrete destinate sprijinirii Republicii Moldova, în domenii care vizează aprovizionarea cu energie şi gaz, asigurarea finanţărilor din pachetul de 100 de milioane de euro, precum şi sprijinul bugetar direct de 10 de milioane de euro.

„În privinţa energiei electrice, aceasta urmează a fi furnizată în cadrul infrastructurii de transport existente, urmând ca noi linii de interconectare să fie asigurate pe termen mediu şi lung”, precizează sursa citată.

Totodată, în cadrul întrevederii, prim-ministrul Republicii Moldova a adus în discuţie creşterea tranzitului de camioane la frontieră şi nevoia unor măsuri suplimentare pentru fluidizarea traficului.

„În acest sens, noul punct de frontieră care va fi deschis la Bumbăta-Leova, pe un pod militar de pontoane, şi preluarea traficului de mărfuri pe podul Rădăuţi Prut-Lipcani vor contribui la decongestionarea zonelor aglomerate la punctele existente”, se arată în comunicatul transmis de Executiv.

O atenţie specială, adaugă sursa amintită, a fost acordată de către premierul Nicolae Ciucă sprijinului pe care Guvernul României îl poate oferi în procesul de pregătire pentru începerea negocierilor de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană.

În context, prim-ministrul Natalia Gavriliţa a făcut o trecere în revistă a stadiului actual al pregătirilor de la Chişinău în acest sens, cu precădere în domeniul justiţiei.

Print Friendly, PDF & Email
Reordonat – Reclame home 2

Related posts

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Reclame sfarsit articole
Reclame sfarsit articole
Reclame sfarsit articole
Reclame sfarsit articole
Reclame sfarsit articole
Reclame sfarsit articole
Reclame sfarsit articole
Reclame sfarsit articole