Colectia de arta a cantaretului George Michael, expusa la Londra inaintea vanzarii la licitatie

Reclame home general
Reclame home general
Reclame home general
Reclame home general
Reclame home general
Reclame home general


Colectia de arta a lui George Michael, decedat in 2016, care include un portret al cantaretului realizat in culori puternice de Michael Craig-Martin, este expusa la Londra, inainte de a fi scoasa la licitatie la jumatate lunii martie, informeaza Press Association.

George Michael era un pasionat iubitor de arta, posesorul unei colectii de peste 200 de opere, iar multe dintre acestea vor face obiectul unei vanzari organizate de catre casa de licitatii Christie’s. Casa de licitatii a estimat ca obiectele se vor vinde cu sume cuprinse intre 400 si 1,5 milioane de lire sterline, in cadrul unei vanzari directe precum si a uneia on-line. Una dintre piesele de rezistenta ale colectiei, expuse la sediul Christie’s din Londra, este un portret in culori vii al muzicianului, intitulat ”Commissioned Portrait Untitled (George)”, realizat in 2007 de artistul conceptual Craig-Martin, al carui pret estimat de vanzare este cuprins intre 40.000 si 60.000 de lire sterline.

Printre operele scoase la licitatie se mai numara ”Drunk To The Bottom Of My Soul” (2002), semnat de Tracey Emin, ”The Incomplete Truth” (2006), de Damien Hirst, si ”Yet To Be Titled” (2008), realizat de Cecily Brown.
Tabloul semnat de Emin, o creatie cusuta pe o patura, are o valoare de vanzare estimata la o suma cuprinsa intre 180.000 si 250.000 de lire sterline.

”The Incomplete Truth”, semnata de Damien Hirst, un porumbel alb cu aripile desfacute pentru zbor, suspendat intr-un bazin vertical plin cu formaldehida, s-ar putea vinde cu pana la 1,4 milioane de lire sterline. Pictura in ulei realizata de Brown are un pret estimat cuprins intre 350.000 si 550.000 de lire sterline. Pentru unele dintre aceste creatii se va putea licita on-line, in perioada 8-15 martie, urmand ca licitatia principala sa aiba loc la 14 martie. Sumele incasate in urma vanzarii vor fi folosite pentru finantarea actiunilor filantropice initiate de cantaret.

George Michael, decedat in 2016, la 53 de ani, si-a construit colectia vizitand galerii de arta si studiouri ale artistilor. Muzicianul a fost prieten cu membrii miscarii artistice Young British Artists (YBA), printre care se numara Emin, Hirst, Craig-Martin, Sarah Lucas si Marc Quinn. Obiectele din colectia George Michael vor putea fi admirate de public la sediul Christie’s din Londra in perioada 9-15 martie.

Print Friendly, PDF & Email
Reclame home 3

Related posts

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *